La peste 20 de ani de la Revoluţia din 1989, mai multe posturi propun filme şi programe speciale despre fosta zi naţională a României comuniste.
Astăzi, televiziunile au programat emisiuni, do cu mentare sau filme care amintesc de fosta zi naţională a României comuniste.
De la ora 19.00, HBO a decretat, anul acesta, 23 august ca fiind "Ziua Filmului Românesc". Scurtmetraje, premiere sau filme premiate ca "Poliţist-adjectiv" ori "Caravana cinematografică" vor putea fi urmărite până la ora 0.50, când programul se va închide cu documentarul original HBO România, "The Shukar Collective Project", regizat de Matei-Alexandru Mocanu.
Nici pentru Pro Cinema această zi nu trece neobservată. Postul a programat două filme de excepţie din filmografia românească: "Francois Villon, poetul vagabond" (I), o dramă din 1987, şi "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", producţie din 1971.
"Refuzul de-a uita", la TVR 1
Televiziunea naţională va "sărbători" 23 august cu două programe speciale. De la ora 21.00, pe TVR 1 şi TVRi, Rodica Culcer va modera în direct un talk-show cu tema: "Refuzul de a uita". Într-o perioadă în care din ce în ce mai multe voci regretă "binefacerile comunismului", realizatoarea va purta discuţii cu victime ale terorii regimului comunist.
Parade, discursuri, zâmbetele şi aplauzele furtunoase. De la ora 22.10, TVR 1 a programat documentarul "Condamnaţi la fericire - Experimentul comunist în România", o producţie a studioului PROFILM din 1992.
După un scenariu scris şi prezentat de Vladimir Tismăneanu, în regia lui Dinu Tănase, documentarul analizează, cu ajutorul imaginilor oficiale ale propagandei comuniste, soarta tuturor celor cărora comunismul le-a vrut binele cu sila. O stranie fericire ce are în prim-plan chipurile torţionarilor, într-un spectacol tragic despre un trecut pe care nu ar trebui să-l uitam.