De la "măi, animalule!" al lui Iliescu, la "niște animale". La cine s-a referit Dragnea

De la "măi, animalule!" al lui Iliescu, la "niște animale". La cine s-a referit Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este de acord cu o lege prin care se propun sancţiuni, inclusiv cu închisoarea, pentru cei care se fac vinovaţi de maltratarea animalelor.

Întrebat ce părere are despre cei care chinuie animalele şi cum i-ar descrie, Dragnea a răspuns: "Nişte animale”.

"Da. Nu ştiu dacă şapte ani închisoare, dar trebuie să fie o legislaţie foarte aspră, pentru că toţi trebuie să ne aducem contribuţia în aşa fel încât în societatea românească să nu lăsăm să se răspândească foarte mult violenţa ", a spus Liviu Dragnea, întrebat dacă susţine o lege mai aspră pentru cei care maltratează animalele şi iniţiativa legislativă aflată în dezbatere parlamentară prin care se propune închisoare până la şapte ani pentru astfel de fapte. 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit pe 25 aprilie, la dezbaterea proiectului de lege privind combaterea violenţei împotriva animalelor, pedepse cu închisoare între 1 şi 3 ani aplicabile pentru uciderea fără drept sau maltratarea unui animal, în forma agravantă acestea ajungând până la 7 ani.   

Ne puteți urmări și pe Google News

"Măi, animalule!"  

Aflat sâmbătă, 15 august 1992, la festivitățile de „Ziua marinei” de la Constanța, Ion Iliescu, proaspăt reales președinte al României, a dat o replică care a intrat în istorie. 

După ce parada militară a luat sfârșit și a mâncat la Cazinoul de pe faleză ruladă de batal, șalău Meunier și înghețată St. Jacque, Ion Iliescu, în timp ce se deplasa cu coloana oficială pe lângă „Casa Albă” din Constanța, a fost huiduit de mai mulți tineri. Scos din sărite de huiduieli, Iliescu i-a ordonat șoferului să oprească limuzina, s-a dat jos și s-a repezit la primul care i-a ieșit în cale. L-a nimerit, ghinion, însă, pe Paul Pârvu, ziarist la cotidianul local Telegraf. „Măi, animalule, de ce m-ai huiduit!?”, a răcnit Iliescu la bietul reporter, în timp ce îl strângea de gât. Apoi, liniștit de SPP-iști, a plecat nervos.