De ce unii bărbaţi MUZICIENI trăiesc intens şi MOR tineri
- Angelo Tăutu
- 29 octombrie 2014, 00:43
Se spune despre vedetele pop că trăiesc intens şi mor repede, ipoteză confirmată de un studiu australian.
Studiu potrivit căruia muzicienii americani mor până la 25 de ani, mai devreme decât media oamenilor.
Studiul se întinde pe parcursul a 70 de ani şi se referă la toţi muzicienii care au avut succes, în grade diferite, în toate genurile, de la pop la punk, trecând prin jazz, relatează 7sur7.be. „Există dovezi că nu totul este roz în lumea muzicii pop”, arată Dianna Kenny, cercetătoare la Universitatea din Sydney, care a analizat moartea a 12.665 muzicieni americani, majoritatea bărbaţi, care şi-au pierdut viaţa între 1950 şi iunie 2014.
A crescut
Rata deceselor accidentale este între cinci și zece ori mai mare decât la populația americană în general, iar rata sinuciderilor, de două-șapte ori, arată cercetătoarea, profesor de psihologie și muzică. Și nivelul deceselor ca urmare a unor atacuri este superior mediei.
De-a lungul timpului, speranța de viață a muzicienilor, ca și a celorlalți oameni, a crescut, însă în ultimii zece ani, când bărbații muzicieni au murit între 55 și 60 de ani, în timp ce media bărbaților depășește 75 de ani. În ceea ce privește femeile muzician, speranța de viață depășește 60 de ani, la celelalte femei aceasta fiind de 80 de ani.