De ce se descarcă bateriile auto. Soluții pentru a scăpa de situațiile neplăcute

De ce se descarcă bateriile auto. Soluții pentru a scăpa de situațiile neplăcuteSursa: Dreamstime.com

Funcționarea optimă a automobilului este esențială, dar mulți șoferi se confruntă cu descărcarea bateriilor auto. Specialiștii au explicat de ce se întâmplă asta și ce se poate face în această situație.

Una dintre cele mai importante piese ale unei mașini, aflată în strânsă legătură cu funcționarea corespunzătoare a vehiculului, este acumulatorul auto. Șoferii trebuie să aleagă cu grijă bateria automobilului lor.

De regulă, o baterie descărcată are tensiunea la borne cu motorul oprit sub 12,4 – 12,5 V. Motivele pentru care bateria auto se descarcă pot fi variate – de pildă farurile aprinse sau utilizarea altor consumatori de curent în timp ce motorul este oprit, staționarea autoturismului mai mult de 3 luni. Șoferii pot merge la service pentru încărcarea bateriei.

Unul din motivele care provoacă uzura ireversibilă se referă la folosirea bateriei în stare parțial descărcată timp îndelungat. De asemenea, există anumite situații în care bateria este supraîncărcată (tensiune peste 14,8 V), fapt care conduce la scăderea nivelului electrolitului și obligativitatea adăugării de apă distilată până la nivelul optim. Specialiștii recomandă verificarea stării de încărcare a bateriei auto.

Dacă bateria auto nu este folosită în mod frecvent, nu se va încărca suficient. Șoferii trebuie să circule cu mașina cât mai des pentru a evita acest lucru.Un alt fapt care poate determina descărcarea acumulatorului auto îl constituie un scurtcircuit în sistemul electric.

Sursa: Dreamstime.com

 

Mai mult, consumatorii uitați în funcțiune – de pildă, farurile, luminile interioare sau radioul – după ce motorul a fost oprit, contribuie semnificativ la descărcarea bateriei auto.

Cum se încarcă bateria auto

Pentru a încărca o baterie auto este nevoie de dispozitive speciale – de exemplu, un redresor, un voltmetru de curent continuu și un densimetru (recomandat pentru baterii auto cu scara 1,10 – 1,30 g/cmc). Mai întâi, verificăm dacă spațiile de evacuare a gazelor nu sunt obturate.

Redresorul trebuie să asigure la ieșire o valoare între 13,5 – 16,5 V și un curent între 4-25 A. Știm că o baterie este încărcată atunci când există o degajare uniformă la nivelul tuturor elemenților acumulatorului. Spre finalul încărcării, tensiunea la bornele bateriei poate atinge valoarea de 15,8-16,5 V . Dacă nu reușim să facem acest lucru, putem să apelăm la ajutorul altor șoferi, potrivit Libertatea.

Ne puteți urmări și pe Google News