De ce s-au amânat discuțiile pe Legea salarizării. Florin Manole dezvăluie motivele
- Bianca Ion
- 23 august 2026, 20:46
Florin Manole. Sursă foto: Facebook
- Manole: Sunt probleme pe grilele de salarizare
- Negocierile de la Cotroceni au fost decalate
- Calendarul pentru adoptarea legii devine tot mai strâns
- Miza este de aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR
- Bugetul pentru salarii a crescut la 12 miliarde de lei
- Sănătatea și Educația ar urma să primească peste jumătate din sumă
Discuțiile tehnice pe noua Lege a salarizării, programate inițial la Palatul Cotroceni, au fost amânate pentru ca partidele să aibă mai mult timp să analizeze proiectul și să se consulte cu sindicatele. Florin Manole, care a participat din partea PSD la negocieri, a anunțat că luni va avea loc o nouă rundă de consultări, iar ulterior vor fi prezentate amendamente, inclusiv unele cu impact bugetar.
Manole: Sunt probleme pe grilele de salarizare
Florin Manole a explicat că amânarea discuțiilor de la Cotroceni are legătură cu nevoia de timp suplimentar pentru analizarea proiectului și pentru consultarea sindicatelor. El a spus că noua formă a Legii salarizării conține îmbunătățiri, însă există în continuare mai multe puncte care provoacă nemulțumiri.
„Motivul este că avem mai mult timp pentru a ne uita pe text și a ne consulta cu sindicatele. Sindicatele sunt reprezentanții oamenilor. Luni, în prima parte a zilei, vom avea o nouă consultare a sindicatelor. Este important să terminăm această ultimă tură, iar la Cotroceni vom avea amendamente. Și cu impact bugetar și fără.
Sunt multe aspecte, este o îmbunătățire. Unde nu e satisfăcător este pe partea de grile. În Eduucație e o nemulțumire mare. Coeficienții au făcut să scadă cifrele pentru toată lumea. Mai ales în zona debutantului.
Eu am o nemulțumire personală pentru angajații d ela Casele de pensii. Dacă sunt prost plătiți, 5 milioane de oameni vor avea o problemă cu serviciile pe care le primesc. Sunt mai multe semne de întrebare. Am plecat de la o anvelopă bugetară de 8 miliarde de lei și am ajuns la 12 miliarde. După majorarea salarială de la domeniul buget-finanțe, unde oameni din ferite ministere au salarii diferențiate de până la 40%, legea nu mi se pare unitară..”,a declarat Florin Manole
Negocierile de la Cotroceni au fost decalate
Întâlnirea tehnică programată duminică, la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, între consilierul prezidențial Radu Burnete și specialiștii partidelor din fosta coaliție a fost amânată.
În același timp, întâlnirea finală dintre Nicușor Dan și liderii PSD, PNL, USR și UDMR, programată inițial pentru luni, a fost mutată pentru marți. Discuția tehnică trebuia să clarifice ultimele probleme din proiect înainte ca liderii politici să decidă dacă există o variantă care poate fi susținută de toate cele patru partide.
Sursele citate susțin că specialiștii partidelor au cerut mai mult timp pentru a analiza proiectul transmis de Ministerul Muncii și pentru a pregăti eventuale amendamente.
Calendarul pentru adoptarea legii devine tot mai strâns
Amânarea reduce timpul rămas pentru adoptarea proiectului. La reuniunea de joi de la Cotroceni s-ar fi stabilit că, dacă partidele ajung la un acord, Legea salarizării trebuie adoptată până la sfârșitul săptămânii viitoare.
În acest scenariu, Parlamentul ar mai avea la dispoziție doar trei zile pentru ca proiectul să treacă de Senat și Camera Deputaților și să fie trimis președintelui pentru promulgare.

Consultari sustinute de presedintele Romaniei cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, 23 iunie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
Miza este de aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR
Noua Lege a salarizării reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin PNRR, cu o sumă asociată de aproximativ 770 de milioane de euro. Potrivit surselor Antena 3 CNN, există riscul depășirii termenului dacă proiectul ajunge la Curtea Constituțională.
Într-un astfel de scenariu, Comisia Europeană ar putea considera că jalonul nu a fost îndeplinit la timp.
Aceleași surse susțin însă că, dacă legea intră în vigoare până în octombrie, România ar putea primi o penalizare de aproximativ 20 de milioane de euro, iar jalonul ar putea fi considerat ulterior îndeplinit, cu plata prevăzută prin PNRR în noiembrie.
Bugetul pentru salarii a crescut la 12 miliarde de lei
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au primit joi o nouă variantă a proiectului. Radu Burnete anunța atunci că documentul respectă, „în principiu”, obligațiile asumate prin PNRR și limitele fiscale pe care România trebuie să le respecte.
Forma aflată acum în discuție pornește de la o anvelopă de aproximativ 12 miliarde de lei pentru salariile din sectorul public, cu patru miliarde de lei peste varianta analizată inițial. Banii suplimentari ar urma să provină din măsuri compensatorii și reduceri de cheltuieli, nu din taxe noi, potrivit surselor.
Dacă partidele ajung la un acord, Legea salarizării și pachetul de măsuri fiscale necesar pentru acoperirea costurilor ar urma să fie adoptate împreună.
Sănătatea și Educația ar urma să primească peste jumătate din sumă
În forma discutată acum, Sănătatea și Educația ar urma să primească împreună peste jumătate din suma prevăzută. Banii suplimentari ar urma să fie folosiți în principal pentru corectarea diferențelor dintre familiile ocupaționale.
Peste 70% dintre angajații de la stat ar urma să beneficieze de creșteri salariale, iar pentru gărzile efectuate în weekend este prevăzută o plată cu 30% mai mare.
Proiectul trebuie însă să fie susținut de toate cele patru partide. La discuțiile de la Cotroceni s-ar fi convenit că, dacă nu există consens, nici PSD, nici PNL, nici USR și nici UDMR nu vor depune separat o variantă proprie a Legii salarizării.