Nu mă număr printre Juștii din presa noastră liberă, gîdilați plăcut de zăngănitul cătușelor. Pe ofițerii acoperiți îi înțeleg. Își datorează carierele spectaculoase, în conflict cu nulitatea lor exemplară, dar și banii, Serviciului care le dă ordine. Nu-i înțeleg însă pe ceilalți, benevolii.

Pentru că:

1. Un ziarist adevărat luptă doar cu cei puternici. Merită să pierzi timp, energie și talent pentru a dovedi un corupt aflat la Putere, unul pe care nu-l atinge nimeni.

Să te lupți însă cu un corupt ajuns în arest preventiv?

E un semn de lașitate și de ticăloșie.

2. Cu excepția firmelor de presă paravan ale Serviciilor, toate ziarele, televiziunile de știri și site-urile au trăit pînă acum din mila politicienilor și a oamenilor de afaceri corupți. Chiar dacă n-am fost implicați direct, toți cei care am avut salariu sau doar colaborări plătite la o instituție de presă, ne-am bucurat pînă la urmă din banii din corupție.

Scutit de isteria cu care mulți chiriași ai presei noastre abordează anchetele DNA, îmi permit să-i urmăresc pe cei înhățați de DNA în cadrul a ceea ce ofițerii acoperiți numesc luptă împotriva corupției, dar care nu e, în realitate, decît o mizeră răfuială între bandele politice mafiote din România, pentru teritoriul numit Putere.

Am observat astfel cu scîrbă unul dintre cele mai mizere realități ale acestor vremi de ticăloșia vremurilor cînd domnea lupta de clasă:

Delațiunea.

Pentru a-și scăpa nu atît pielea, cît averea, mulți dintre contemporanii noștri au devenit delatori:

Amici, neamuri, tovarăși de afaceri și chiar tovarăși de pat se avîntă în turnarea altora, ca să le fie lor bine.

Indiferent pentru ce ești înhățat, ancheta DNA, dar mai ales arestul preventiv sunt examene ale demnității. Unii aleg însă între a fi demni și a rămîne în pușcărie cît vrea Binomul SRI-DNA, alții uită că e viață și după pușcărie și preferă să toarne.

Sub acest semn, nu pot decît să-mi scot pălăria în fața lui Rudel Obreja.

Toate strădaniile Binomului SRI-DNA de a scoate de la el o turnătorie împotriva Elenei Udrea au fost zadarnice.

Chiar și în fața judecătorilor de care depindea libertatea sa, Rudel Obrej s-a purtat cu demnitate.

Curios lucru!

Dacă ar turna ce vor procurorii, Rudel Obreja n-ar avea cine știe ce de pierdut.

Nu e politician, nu e om de afaceri.

Mult mai important, nu-i datorează Elenei Udrea cariera sa strălucită.

Și cu toate acestea, el s-a purtat pînă acum infinit mai demn, mai om, ca să spun așa, deoarece doar omul poate fi delator, sălbăticiunile, mai cinstite, sfîșiindu-se în luptă fățișă, decît mulți alții din jurul Elenei Udrea, făcuți oameni de aceasta.

Sper că nu va ceda și el în acest Guantanamo românesc care e arestul preventiv prelungit la nesfîrșit de procurori în speranța că vor face rost de delațiunile de care au nevoie pentru a înfunda pe cine trebuie.