Atenție! Cum îți plătești datoriile către ANAF fără să plătești comision la CEC Bank
- Ionel Dancu
- 10 iunie 2018, 11:00
Persoanele fizice care își achită datoriile pe care le au la ANAF prin intermediul CEC Bank nu vor plăti comision doar dacă se înscrie în Spaţiul virtual privat (SPV), potrivit Guvernului.
„S-a stabilit între Ministerul Finanţelor şi CEC, este hotărârea luată şi se aplică ca prin unităţile CEC (CEC Bank - n.r.) persoanele fizice să poată plăti obligaţiile către ANAF, dar este un amănunt şi trebuie precizat este vorba despre acele persoane care sunt deja înregistrate în Spaţiul privat virtual (SPV) pentru ca şi cei de la CEC să poată verifica exact ce obligaţii de plată au", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.
El a explicat că persoanele înscrise în SPV care vor apela la această metodă de achitare a obligaţiilor către ANAF nu vor plăti comision la CEC.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, înaintea ședinței de Guvern, că, începând de luni, toate taxele şi impozitele datorate de persoane fizice către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se vor putea plăti prin unităţile CEC Bank.