Daniel David, convins că deciziile din Educație au adâncit criza financiară
- Mădălina Sfrijan
- 8 iulie 2025, 16:11
Daniel David. Sursa foto: Facebook Daniel David, ministrul Educației, crede că acest sector a contribuit semnificativ la deficitul uriaș al României. În viziunea sa, deciziile luate în Educație au fost „bine intenționate”, dar complet „nesustenabile. El a precizat că acestea s-au concentrat pe sporirea cheltuielilor pentru personal și pe extinderea fondului destinat burselor.
Daniel David, despre măsurile luate în Educație
Potrivit ministrului, corectarea acestor dezechilibre și asigurarea unei funcționări sustenabile a sistemului presupun reducerea cheltuielilor legate de burse. El a adăugat că această perspectivă este împărtășită și de echipa care s-a ocupat de elaborarea măsurilor fiscal-bugetare din sectorul educației.
„Din păcate, la acest deficit uriaş care ne poate bloca ţara, educaţia a avut şi are o contribuţie.(…) Acestea fiind spuse, logic vorbind, nu ai altă situaţie decât dacă vrei să corectezi lucrurile, să funcţionezi şi să gândeşti ce poţi face pentru a reduce cheltuielile”, a afirmat el.
Ce spune despre salariile profesorilor
Daniel David a subliniat că măsurile nu ar trebui să afecteze salariile angajaților din Educație. Potrivit acestuia, una dintre direcțiile de intervenție vizează reducerea numărului mare de norme libere din sistem, pentru care se plătesc sume considerabile. Pentru a eficientiza cheltuielile, o parte dintre aceste ore au fost transferate în norma didactică de bază.

Elevi. Sursa foto: diez
„Acum dacă vorbim de cheltuielile legate de resursa umană, mesajul meu aici a fost foarte clar. Chiar dacă deciziile au fost nesustenabile, orice măsură pe care o luăm nu are voie să afecteze salariul şi în educaţie nu avem oameni de dat afară”, a mai spus ministrul.
Daniel David, despre burse
Ministrul Educației a declarat că fondul de burse pentru anul școlar și universitar 2025/2026 va fi mai mare decât cel din 2022/2023, deși a fost redus față de nivelurile din 2023/2024 și 2024/2025. În schimb, oficialul a criticat modul în care bursele au fost gestionate în învățământul preuniversitar, susținând că s-a ajuns la o „bursiadă”, unde elevii urmăreau note mari doar pentru a obține burse, în detrimentul dezvoltării reale a competențelor.
În opinia sa, bursele ar trebui să fie mecanisme excepționale, acordate în mod responsabil de un stat în funcție de posibilitățile sale, iar școala ar trebui percepută ca o obligație asumată și o cale spre succes social, nu doar ca mijloc de obținere a unui stimulent financiar.
„Eu cred că dacă nu interveneam acum şi nu era această situaţie de criză, am fi pierdut această bătălie în preuniversitar. Copiii n-ar fi înţeles că şcoala este obligatorie, trebuie să mergi cu plăcere la şcoală şi trebuie să vezi şcoala ca o cale bună pentru succesul social, iar bursele reprezintă mecanisme de excepţie, pe care şi le permită un stat la un anumit nivel”, a mai spus Daniel David.
Ce așteptări are
Oficialul a declarat că măsurile adoptate nu distrug educația, ci vizează eliminarea unor mecanisme ineficiente și disfuncționale din sistem. În ceea ce privește impactul mai larg al măsurilor, ministrul a explicat că își dorește ca eforturile actuale vor contribui la stabilizarea economică a țării.