Ctitorul OTV – l-am numit pe controversatul Dan Diaconescu – plănuiește să revină, în forță, în prima linie a politicii mioritice!
Concret, „Evenimentul zilei” a aflat, în exclusivitate, că Diaconescu le telefonează deseori foștilor colaboratori din PPDD, actualmente activiști UNPR, cărora le promite că își va rezolva cu viteza luminii, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, problemele cu justiția din România, și că... îl va contracandida pe Klaus Iohannis, cu prilejul prezidențialelor din 2019.
Premierul OTV!
Potrivit surselor noastre, în cadrul îndelungatelor taclale cu PPDD-iștii de altădată, Dan Diaconescu obișnuiește să susțină că așa-zisul stat paralel ar fi premeditat scoaterea sa din politică, fabricându-i dosarul, și se laudă că, dacă nu ar fi fost întemnițat, ar fi ajuns premierul României. Vă reamintim că patronul de odinioară al OTV a fost eliberat condiționat din închisoare, în noiembrie 2017, după ce a îndeplinit aproximativ trei ani din pedeapsa de cinci ani și șase luni pentru șantaj.
Bairam în Herăstrău
Aceleași surse ne-au dezvăluit că, la finalul anului trecut, puțin după Moș Niculae, Dan Diaconescu și-a serbat ziua de naștere dând o spectaculoasă petrecere de „welcome back”, care s-a desfășurat întrun restaurant de fițe din Parcul Herăstrău.
Un general impacientat
Faptul că Dan Diaconescu s-a apucat să-și telefoneze foștii colaboratori l-a impacientat pe ex-vicepremierul Gabriel Oprea, care suspectează că acesta intenționează să controleze UNPR la filiale, pentru a pune bazele (personal sau prin interpuși) unui nou proiect politic. Facem precizarea că fuziunea prin absorbție a PPDD cu UNPR s-a realizat în vara lui 2015, când Dan Diaconescu se afla deja în spatele gratiilor. Fostul patron al OTV nu a agreat deloc mariajul celor două grupări.
Se compară cu Kennedy!
Vă reamintim că, la eliberarea din închisoare, Dan Diaconescu nu s-a sfiit absolut deloc să se compare cu – țineți-vă bine! – cu fostul președinte american John Fitzgerald Kennedy, asasinat în toamna lui 1963.
„Dacă vreţi să ştiţi cum e în puşcărie, faceţi-vă televiziuni de succes şi partid de succes şi imediat o să intraţi. Acum trebuie să ştiţi că la fel de prodigioasă cum a fost activitatea dumneavoastră în prezent, poate fi la fel de infracţională, fiindcă avem de-a face cu o lege dată în România, o sentinţă prin care timp de 10 ani şi jumătate nu am voie să iau legătura cu cei un milion şi jumătate de prieteni ai mei, cei care ne-au votat la un moment dat. Este o interdicţie foarte, foarte mare. De la moartea lui Kennedy cred că nu s-a mai impus atâta tăcere. Nu ştiu de ce le-o fi atâta frică de mine. Sunt totuşi Dan Diaconescu, sunt un copil venit din Caracal, nu cunoşteam pe nimeni şi totuşi, de 20 de ani încoace, adversarii mei se sperie foarte, foarte tare de mine!”, a perorat Dan Diaconescu.