Dacian Cioloş: "Nu am facut niciun compromis. Am apărăt legea în faţa celor care au vrut doar spectacol şi am încercat să am un punct de vedere echilibrat"

Dacian Cioloş: "Nu am facut niciun compromis. Am apărăt legea în faţa celor care au vrut doar spectacol şi am încercat să am un punct de vedere echilibrat"

Agitaţie mare pe reţelele de socializare după vizita de miercuri a premierului Dacian Cioloş în Senat, unde a ascultat timp de mai multe ore criticile vehemente ale senatorilor cu privire la intervenţia inspectorilor ANAF la sediul Antena Group. La sfârşitul “Lecţiei de susţinere pentru Antene”, şeful Executivului a condamnat modul de acţiune în forţă a ANAF, reacţie interpretată de mulţi ca o cedarea în faţa presiunilor. Domnul Cioloş a plecat cu inima grea din Senat, dovadă fiind dialogul pe care domnia sa l-a înjghebat la miezul nopţii cu internauţii români. Redam mai jos câteva din comentariile şi îndemnurile românilor şi răspunsurile tehnocratului de la care oamenii aşteaptă un comportament diferit faţă de cel livrat de actuala clasă politică.

Premierul Dacian Cioloş pe Facebook: Mesajul pe care am dorit să-l transmit astăzi în Senat are trei puncte principale. 1) Am salutat, susținut și susțin în continuare fondul intervenției ‪#‎ANAF, atât în acest caz despre care discutăm, cât și în general, când intervenția este justificată pe deplin de aplicarea legii și nu se lasă intimidată de presiuni de orice fel în a-și face treaba. Am comunicat direct fiscului sprijinul meu integral pentru tot ceea ce face ca să aplice legea. 2) Regret MODUL în care a acționat ANAF în acest caz și în altele, prin descindere în forță care poate fi interpretată ca intimidare. Nu sunt de acord cu acest mod de acțiune nici în acest caz, nici în general, față de firme sau simpli cetățeni contribuabili. Le-am solicitat să aplice legea fără a utiliza astfel de practici, care riscă să discrediteze imaginea de instituție în slujba cetățeanului. Acest gen de comportament ar trebui să se schimbe. ANAF poate fi eficientă și respectată și fără să creeze panică sau teamă, arătând respect și fermitate față de cei pe care îi controlează. 3) Abordarea ANAF trebuie să fie orientată pe aplicarea legii care să nu lase impresia intenției de a întrerupe activitatea entităților respective ci de a recupera bunurile sau resursele care aparțin sau sunt datorate statului. Scopul, în aplicarea legii, nu este de a închide firma, ci de a rezolva problema legală (care, în acest caz, este recuperarea imobilului).

Mihai Pahontu Domnule Dacian Cioloş, aveţi doar două variante: 1.Vă îndoiţi sub presiunea sistemului şi vă păstraţi functia. 2.Faceti ce trebuie sa faceti, respectati legea si impuneti aplicarea ei justa riscandu-va scaunul, fiind posibil sa va tranteasca guvernul la prima motiune de cenzura, dar castigand un capital de simpatie enorm, capital pe care o sa il simtiti la alegeri, daca va veti hotari sa candidati. Totul depinde exclusiv de Dvs. Din pacate, in tabara Dvs., incepand cu seara acestei zile, nu se mai afla Iohannis. Romania a fost pusa in genunchi, din nou, si astazi 17 februarie 2016. Circul din parlament a fost completat de declaratiile halucinante facute de catre Iohannis. Deci, domnule Dacian Cioloş, alegeti!

Răspuns Dacian Cioloş: Nu, nu mă îndoiesc. Incerc să găsesc echilibrul si bunul simț, indiferent de presiune dintr-o parte sau alta. Unii interpreteaza cautarea echilibrului ca o ezitare sau o slăbiciune.

Ana Trif Dacian Cioloş Nu vă lăsaţi învins, o mare parte a populaţiei şi diaspora sunt alături de dumneavoastră.

Lucian Desteptatoru Domnule Dacian Cioloş se pare ca in curand nu va mai fi loc de echilibru. Dragnea a facut o amenintare directa si inacceptabila. Daca veti fi dat jos pentru ca veti respecta legea cei care au iesit pentru #colectiv vor fi cu dumneavoastra. Daca "veti rezolva" problema in sensul tergivesarii legii, cadeti in abisul din care nu se mai iese, impreuna cu Geoana, Ponta, Nastase si multi altii.

Giulian Buluc Despre MODUL lor de acțiune se poate vorbi mult -știu sigur ca e gresit- dar nu trebuia amintit AZI, ÎN CAZUL ĂSTA ! Nu public ci direct lor.

Răspuns Dacian Cioloş: Inainte de a o spune public le-am spus-o si lor. Presedintele anaf a recunoscut azi ca poate nu a fost modul cel mai bun de intervenție. Nu aș fi spus-o public fara sa le-o spun lor, pentru ca le respect cu adevărat munca făcută in interesul cetățeanului.

Bengescu Alex Dacă nu condamnați Anaful era chiar un discurs remarcabil. Noi muritorii rămânem fără banii în cont pentru sume ridicol de mici. Sau susținerea e direct proporțională cu suma furată?

Dacian Cioloş Nu am condamnat ANAF, dimpotriva. Au actionat remarcabil pe fond, respectand legea. Am condamnat forma, modul de actiune, care a lasat impresia dorintei de a intimida.

Camil Golub Astăzi ați avut o ocazie uriașă să apărați domnia legii și să fiți un purtător de cuvânt al noii Românii. Ați ratat această ocazie. Degeaba vă înconjurați de oameni de calitate precum Cristian Ghinea sau Vlad Alexandrescu dacă în același timp faceți astfel de compromisuri. Rămânerea la putere nu înseamnă nimic dacă în momentele cheie nu exprimați energia reformistă a celor care au ieșit în stradă și v-au făcut prim-ministru.

Dacian Cioloş Nu am facut niciun compromis. Am aparat legea in fata celor care au vrut doar spectacol si am incercat sa am un punct de vedere echilibrat, sustinant faptul ca ANAF a aplicat legea dar regretand ca a fost si o tendinta de intimidare care din pacate a fist speculata apoi de cei de la Antene. Acesta a fost sensul a ceea ce am spus. Caut sa nu pierd energia reformista transmisa de cei care vor o Românie mai onestă, mai curată, mai tolerantă cu semenii.

Dan Stancel Domnule Dacian Cioloş, in exprimarea Dumneavoastra de astazi ati gresit utilizand expresia "condamn modul in care ANAF...". Dumneavoastra reprezentati Guvernul si Statul Roman. ANAF a aplicat legea. Nu va lasati apasat de presiunea mediatico-politica. Sunteti un premier tehnocrat!

Dacian Cioloş Pe fond ANAF a acționat foarte bine. Dar risca sa se discrediteze ca institutie dacă lasă impresia dorintei de a intimida pe cei controlati. DOAR forma am regretat-o, nu fondul, pe care il apreciez si susțin.