Cutremur puternic pe „centura de foc” a Pacificului. Oamenii au fugit din case

Cutremur puternic pe „centura de foc” a Pacificului. Oamenii au fugit din case

Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit marţi insula Mindanao, din sudul arhipelagului Filipine. Potrivit autorităților locale, până la această oră există un număr neprecizat de răniți.

Locuitorii înspăimântaţi s-au grăbit să iasă în stradă după cutremurul de la ora locală 09:04 dimineaţă (01.04 GMT), care a făcut clădirile să tremure.

Epicentrul seismului s-a aflat în acelaşi sector ca al unui seism cu magnitudinea 6,4 care s-a soldat cu şapte morţi în urmă cu nici două săptămâni, potrivit USGS, care a precizat că nu există un risc de tsunami.

Seismul cu magnitudinea 6,4 de pe 16 octombrie s-a soldat cu şapte morţi şi 215 răniţi, având epicentrul la sud-vest de Makilala, în provincia vecină Cotobato de Nord, conform DPA.

Iniţial USGS a anunţat o magnitudine de 6,8 a seismului de marţi, în timp ce Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie a evaluat-o la 6,4.

Primarul din Tulunan, Reuel Limbungan, a spus că a cerut ca orele de curs şi activităţile profesionale să fie suspendate în cursul zilei pentru a le permite inginerilor să verifice clădirile.

„Toţi pacienţii din spitale ar trebui de asemenea să fie mutaţi în exterior pentru moment”, a declarat el pentru postul de radio DZMM din Manila, potrivit Agerpres.

„Sala noastră pentru reuniuni muncipale a fost distrusă”, a mai spus primarul localităţii din apropierea epicentrului.

„Primim informaţii privind faptul că există persoane care au fost rănite, dar ele trebuie să fie confirmate”, a mai spus Reuel Limbungan.

Filipine se află pe „centura de foc” a Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă frecvent cutremure de pământ şi o importantă activitate vulcanică.

Seismul cu cel mai grav bilanţ din arhipelag a avut loc în 1976, provocând moartea a mii de persoane, până la 8.000 potrivit unor estimări.

Ne puteți urmări și pe Google News