Cutia neagră a avionului PRĂBUŞIT în Indonezia a fost GĂSITĂ. Nu există niciun supravieţuitor

Cutia neagră a avionului PRĂBUŞIT în Indonezia a fost GĂSITĂ. Nu există niciun supravieţuitor

Echipele de salvare au găsit cutia neagră a avionului prăbuşit duminică în districtul Oksibil, provincia indoneziană Papua. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, J.A, Barata.

La ora locală 13.40 a fost găsită cutia neagră a avionului companiei Trigana Air”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ministerului, informează Agerpres, citând agenţiile Reuters şi Xinhua. 

De asemenea, acesta a indicat că echipele de salvare au găsit marţi cadavrele a 54 de persoane care s-au aflat la bordul avionului prăbuşit într-o regiune muntoasă din estul Indoneziei. Anterior, Agenția națională pentru căutare și salvare (BASARNAS) anunțase că avionul ATR-42-300 a lovit probabil un vârf după care s-a prăbușit într-o prăpastie din zona Muntelui Tangok, districtul Bintang, în apropiere de Oksibil.

Avionul de linie al companiei indoneziene Trigana Air Service a decolat duminică de pe aeroportul Sentani, în capitala provinciei Papua, Jayapura, cu destinația Oksibil, și a dispărut de pe ecranele radarelor în aproximativ 12 minute după ce solicitase permisiunea de coborâre pentru aterizare, în timp ce condițiile meteo erau nefavorabile. Avionul turbopropulsor transporta 44 de adulți, 5 copii și 5 membri ai echipajului. Nu a existat niciun supravieţuitor.

Ne puteți urmări și pe Google News