Curtea Supremă: "Miron Mitrea a primit mită diferenţa dintre valoarea reală a lucrărilor executate şi valoarea facturată"

Curtea Supremă: "Miron Mitrea a primit mită diferenţa dintre valoarea reală a lucrărilor executate şi valoarea facturată"

Mita primită de Miron Mitrea în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari, care se ridică la 169.440 de lei, constă în diferenţa dintre valoarea reală a lucrărilor executate şi valoarea facturată, se arată în motivarea condamnării deputatului PSD de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), sentinţă care nu este definitivă.

Magistraţii mai apreciază că, deşi nu există probe directe care să facă dovada pretinderii foloaselor necuvenite de către inculpatul Miron Mitrea, la acea dată ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, dar nici dovada oferirii lor de către inculpata Irina Jianu, la acea dată inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), instituţie aflată în subordinea lui Mitrea, faptele au putut fi probate prin alte mijloace, potrivit Agerpres.

"Cronologia evenimentelor şi strânsa legătură dintre acestea dovedesc faptul că întreaga activitatea desfăşurată de inculpată (...) nu a constituit o acţiune dezinteresată, menită să-i asigure doar confortul unei relaţii cât mai bune cu şeful său direct şi familia acestuia, ci a avut legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi modul de îndeplinire al acestora. Astfel, dacă faptul material al remiterii/primirii foloaselor sus-menţionate de către inculpatul Mitrea Miron Tudor este cert, caracterul lor necuvenit rezultă, fără putinţă de tăgadă, atât din declaraţiile martorilor (...), cât şi din concluziile raportului tehnic în construcţii şi a raportului de expertiză contabilă", se arată în motivarea ÎCCJ.

În opinia instanţei, Miron Mitrea însuşi, prin pregătirea sa profesională şi calitatea de ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, avea expertiza necesară pentru a aprecia faptul că suma facturată pentru executarea lucrării era mult mai mică decât valoarea reală.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Fapta unui ministru de a primi indirect (cu privire la locuinţa mamei sale) foloase care nu i se cuvin (executarea de lucrări de extindere şi amenajare a casei mamei la un preţ sub cel real) în legătură cu un act ce intră în îndatoririle sale (numirea în funcţie a inspectorului general al ISC) reprezintă infracţiunea de luare de mită", se mai arată în motivare.

Instanţa a apreciat, totodată, că plăţile efectuate ulterior de Miron Mitrea pentru lucrările efectuate la locuinţă, la solicitarea părţilor civile, nu sunt de natură "să înlăture ilicitul penal sau să constituie o cauză de nepedepsire", deoarece au intervenit "după îndeplinirea actului de serviciu, care nu mai avea la data plăţilor un caracter revocabil".

 

Condamnarea

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost condamnat pe 15 octombrie la doi ani de închisoare cu executare de judecătorii de la ÎCCJ în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Miron Mitrea a primit condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a fost achitat pentru fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva lui pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Tot în cazul lui Miron Mitrea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 169.000 lei, acesta având de plătit şi 15.000 lei cheltuieli de judecată.

  • În acelaşi dosar, fosta şefă a ISC, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare. În prezent, aceasta se află în penitenciar, după ce a fost condamnată la şase ani în dosarul Trofeul Calităţii şi patru ani în dosarul Zambaccian.