Cursurile de matematică se adresează elevilor din ultimul an de liceu, atât în vederea admiterii în anul I, cât și a examenului de bacalaureat. Ele se vor desfășura în perioada 25 februarie – 17 iunie. Conform celor de la Universitatea Politehnică Timișoara, cursurile vor avea loc în fiecare duminică, mai puțin pe 1 și 8 aprilie, între orele 10 și 13, în amfiteatrul D1 al Facultății de Automatică și Calculatoare, Bd Vasile Pârvan nr. 2. Se va lucra după volumul „Culegere de probleme pentru examenul de bacalaureat și admiterea în Universitatea Politehnica Timișoara”, publicat la Editura Politehnica în anul 2017.

Elevii care participă nu trebuie să-și ia niciun angajament față de Politehnică.