Se spune, nu neapărat fără temei, că politica este similară celei mai vechi meserii din lume din punctul de vedere al versatilității și a schimbării dese a pozițiilor actorilor săi.

Cât despre politicienii consecvenți, care una spun în campanie și exact acel lucru îl vor rezolvat și odată aleși în funcții, și ei sunt o rara avis în politică, la nivel global. De obicei, politicienii una promit în campanie și alta fac odată ajunși în funcție, de cele mai multe ori sub presiunea realităților și a nevoii de compromis.

 

Cineva ar putea spune că perspectiva verticalității în politică scade proporțional cu numărul de partide ce pot alcătui majoritatea. Și cum suntem în era fragmentării și a coalițiilor mozaic, perspectiva verticalității politice ar trebui să fie nulă, iar probabilitatea acestei perspective redusă la neant. Compromisul este necesar în coaliție, iar atunci când avem o coaliție mozaic, cu multe partide cu abordări diverse, coeziunea se face și mai greu iar compromisul se atinge tot mai rar.

 

De aceea atunci când verticalitatea este dominanta comportamentului nu unuia, ci tuturor actorilor majori politici dintr-o țară, lucrurile par de-a dreptul de poveste. Și ar fi de necrezut un asemenea comportament, dacă nu ar exista mize imediate. Iată însă că în Israel, verticalitatea, respectarea pozițiilor și angajamentelor nu doar e către una, ci de către trei forte politice de prim plan fac ca, pentru a treia oară consecutive în decurs de numai 5 luni, Knessetul să fie împins spre noi alegeri generale.

 

Într-adevăr, Israelul e cunoscut pentru coalițiile sale mozaic. În cele 120 de locuri ale Parlamentului, partidele câștigă, câteodată, doar câteva locuri pe care le negociază la sânge și care sunt obligatorii în formulele de coaliție. E și cazul alegerilor actuale, când premierul Benjamin Netanyahu și coaliția sa de dreapta cu partidele ultraortodoxe și religioase au ajuns la 55 de mandate, optând să meargă în Guvern doar împreună, or acest angajament i-a adus premierului încă în funcție prima încercare de a forma guvernului.

 

Cum Coaliția alb-Albastră a generalului Benny Gantz a fost pe primul loc în alegeri, cu 33 de locuri, iar partidul fostului ministru al Apărării, Avigdor Lieberman, deține cheia diferenței dintre cele două tabere – după ce Lista Arabă, a treia formațiune ca dimensiune, a ales să susțină în premieră coaliția anti-Netanyahu – bătălia se dă pentru fiecare vot. Cu două săptămâni înaintea termenului de depunere a mandatului de către actualul premier, pentru nerealizarea coaliției, negocierile cu Coaliția Alb-Albastru au eșuat, în prima lună, iar cele cu Avigdon Lieberman au durat mai puțin de o oră, fiind un blocaj încă din start. Și totul pentru că toate partidele sunt verticale, și își respectă angajamentele din campanie.

 

Astfel, Benny Gantz și coaliția Alb-Albastru a anunțat că nu va accepta să facă parte dintr-un guvern condus de Benjamin Netanyahu deoarece actualul premier este urmărit pentru fapte de corupție și va fi pus sub acuzare după audierea programată această lună – deși ar putea apărea amânări pentru a evita interferența justiției în treburile politice. De altfel, aceasta e principala miză a actualelor alegeri, crearea unei coaliții care să limiteze capacitatea justiției de a-l urmări pe premier, abordare susținută de coaliția de dreapta, însă respinsă de toate celelalte partide. În plus, Coaliția Alb – Albastru optează pentru reforme liberale seculare, ceea ce înseamnă că nu se va asocial cu nici un partid ultra-religios din trena lui Netanyahu.

 

Yisrael Beytenu, partidul lui Avigdor Liberman, are aceeași abordare principială, deși descoperită după ieșirea fostului ministru al Apărării din Guvern, fapt ce a generat actuala criză și alegerile succesive: o alianță seculară. Lieberman nu acceptă asocierea cu partidele ultrareligioase (cu care a fost, altădată, în coaliție și în Guvernul Netanyahu) și nici o asociere cu Lista Arabă – asociații lui Benny Gantz de azi, pe motivul debarcării lui Netanyahu.

 

Toată această matematică și promisiuni electorale respectate, de verticalitate asumată, face ca Israelul să se îndrepte din nou, pentru a treia oară, spre alegeri anticipate. Asta deoarece și matematica rămâne o știință exactă și nu se poate plia pe nevoia unei majorități și unui guvern nici ea. Netanyahu pare să nu aibă alternative, iar sfârșitul lunii îl poate găsi pe Benny Gantz cu mandatul formării unui guvern de coaliție, în care să fie el premier. Însă varianta nu-l mai ajută pe actualul premier israelian, care nemaifiind în funcție, va fi expus anchetării și punerii sub acuzare în forma cea mai directă și lipsită de imunitate.

 

În consecință, evitarea alegerilor anticipate nu se poate face decât prin încălcarea promisiunilor electorale de către măcar unul dintre participanții la viața politică israeliană. Deja Benjamin Netanyahu a clipit, odată ce și-a abandonat membrii coaliției de dreapta și a negociat în varianta Marii Coaliții sau a Guvernului de Uniune Națională fără ei. Pe acest considerent, e posibil ca unul dintre partidele mai mici din acest bloc, firește nu cele ultrareligioase, să aleagă, totuși, să i se alăture lui Gantz în viitoarea majoritate. Ar încălca, astfel, angajamentul față de partidul Likud al lui Benjamin Netanyahu, însă ar evita alegerile anticipate a treia oară. Dacă acest lucru se va întâmpla, mai avem cel mult două luni ca să aflăm.