Lacrimi de crocodili varsă Patriciu şi Voiculescu la uşa celulei lui Vîntu. În sinea lor, au toate motivele să se bucure: se apropie momentul în care se va împărţi cadavrul Realităţii.

Credeţi că Antena 3 nu se bucură dacă scapă de concurenţă? Credeţi că patronul trustului Adevărul n-ar cumpăra cu un euro o televiziune de ştiri aflată în faliment?

Vîntu era primul conştient de relaţia sa cu ceilalţi tovarăşi moguli: "Ne dispreţuim reciproc. (...) Domnul Patriciu este un bun om de afaceri, dar doi rechini în aceeaşi cratiţă se mănâncă reciproc".

Piaţa consumatorilor de talk-show e incredibil de mare în România. Într-o seară ceva mai agitată - o remaniere, nişte concedieri în masă, vreun cetăţean agresat de familia Băsescu - cam un sfert din adulţii care deschid televizorul ajung să se uite, măcar pentru câteva minute, la o dezbatere politică.

Andreea Creţulescu şi Mircea Badea au luat locul telenovelelor de pe Acasă TV. Publicitatea este încă restrânsă, dar influenţa politică este enormă. La Realitatea TV, într-un sfert de oră care atinge o audienţă decentă în "prime-time", se pot uita circa 200.000-300.000 de oameni. Cu toate acestea, postul este într-o situaţie financiară dezastruoasă. Plata salariilor întârzie cu lunile.

Trustul are datorii peste datorii la furnizori - de la agenţii de presă la o companie a Ministerului Culturii care găzduieşte în spaţiile sale din Casa Scânteii o parte a televiziunilor lui Vîntu.

Ce se întâmplă acum, după ce Vîntu a intrat în arest, din moment ce acesta îşi obişnuise angajaţii cu ideea că el îi plăteşte din buzunarul propriu? Va putea funcţiona acest post dacă finanţatorul său rămâne în arest pentru mult timp?

Sunt nenumăraţi cei care aşteaptă ca Realitatea să se prăbuşească (nu că i-aş plânge de milă!). Printre alţii, Dinu Patriciu care ţine în stand-by o întreagă echipă pregătită să facă televiziune. L-a recuperat pe Alexandru Sassu, fostul pesedist care a condus televiziunea publică, iar acesta a angajat deja o mică armată de jurnalişti, bine plătită. Se întâmplă frecvent în economia de piaţă. Companii reputate, cu tradiţie de sute de ani, dau faliment şi sunt înghiţite de către rechini.

Banca Barrings era cea mai veche instituţie bancară din Londra (înfiinţată în 1762), dar, în 1995, s-a descoperit că unul dintre angajaţii ei risipise peste un miliard de dolari speculând pe piaţa aşa-numitele contracte "futures". Barrings a fost cumpărată de ING contra sumei de o liră. Însă, în cazul Realităţii TV, nu este vorba doar despre sălbăticia economiei de piaţă, ci şi despre o oarecare formă de dreptate.

După tot ceea ce am văzut (şi) în aceste zile, eu n-aş vărsa o lacrimă pentru acest post (cu tot regretul pentru jurnaliştii buni care lucrează acolo, alţii decât cei pe care-i vedeţi la talk-show-uri).

Într-o anumită logică, este normal ca oameni care au fost plătiţi consistent de către Vîntu să iasă acum în apărarea sa. Poate că nu doar i-a plătit, poate au fost chiar prieteni, s-au întâlnit la reuniuni de familie şi şi-au petrecut împreună vacanţele în Delta Dunării. Dar campania pe care o duce Realitatea în apărarea patronului ei îi va compromite, o dată în plus, pe toţi jurnaliştii. Va rămâne în istoria presei apologia deşănţată pe care i-au făcut-o lui Vîntu personaje precum Stelian Tănase şi Adrian Păunescu.

Va rămâne înregistrarea cu Cristian Tudor Popescu care afirmă că, deşi nu are nicio dovadă, îl suspectează pe Băsescu că a manipulat întregul scandal - probabil inclusiv pe judecătoarea, inamovibilă, care a decis arestarea pentru 29 de zile.

Ne vom aminti mult timp cum ne-a explicat Mircea Dinescu că scandalul de la FNI şi zecile de mii de păgubiţi ar trebui uitaţi, după ce au trecut zece ani. Iar încrederea populaţiei în presă va mai coborî cu câteva procente.

Va fi însă media din România mai bună dacă ar dispărea Realitatea TV? Depinde dacă noi, jurnaliştii, învăţăm ceva din această lecţie.