Cum se fură la Primărie. Sporuri aberante și bani dați copilului fără vreo hârtie

Cum se fură la Primărie. Sporuri aberante și bani dați copilului fără vreo hârtie

Polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reținut , vineri, o angajată a Primăriei Copșa Mică, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, ambele în formă continuată și uz de fals.

Femeia este, deocamdată, reținută pentru 24 de ore și cercetată sub control judiciar.

Potrivit  anchetatorilor, femeia, angajată la Biroul Resurse Umane, din cadrul Primăriei Copșa Mică, în perioada ianuarie 2014 – mai 2018 a dispus fără drept de suma de 120.038 de lei.

„Acest lucru a fost făcut, în baza unei rezoluții infracționale unice, dar prin acte materiale distincte și succesive, cu frecvență lunară”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Femeia, folosindu-se de prerogativele conferite de funcția pe care o ocupa în cadrul unei instituții publice din Copșa Mică, în perioada mai sus menționată, ar fi dispus fără drept de sumele aflate în contul respectivei unității administrativ teritoriale, fie prin transferul lunar al unor sume, fără nicio justificare, în conturi personale, fie prin acordarea unor sporuri necuvenite sieși”, anunță Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În perioada iunie 2014 – decembrie 2015, femeia și-a însușit, în interesul fiicei sale, în total 57.736 lei, prin viramente lunare în contul acesteia.

Prejudiciu total creat este de 186.024 de lei, fiind întocmite peste 320 de documente care conțin date nereale pe care le-a folosit pentru însușirea de sume necuvenite.

La data de 22 ianuarie femeia a fost reținută pentru 24 de ore și prezentată în data de 23 ianuarie Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș care a dispus cercetarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările în acest dosar continuă, potrivit oradesibiu.ro