Cum să te distrezi la mare cu diurna de serviciu

Cum să te distrezi la mare cu diurna de serviciu

Cu 32,5 lei pe zi te cam plictiseşti pe plajă. Trebuie să vânezi micile plăceri gratuite.

Eşti angajatul unei companii care te trimite în delegaţii estivale? Dacă nimereşti să pleci taman înainte de salariu ai ghinion, pentru că statul a gândit, planificat şi legiferat suma din care vei trăi în delegaţie. Delegaţie care se va transforma, brusc, într-o cursă dură de supravieţuire şi în care diurna obligatorie este deductibilă doar în limita a 32,5 lei. Nici vorbă să-ţi dea patronul mai mult!

Cum majoritatea firmelor nu depăşesc acest plafon, merită să vezi ce poţi face într-o zi, pe litoralul românesc, cu aceşti bani! Reporterii EVZ au făcut un experiment, încercând să se distreze, să bea şi să mănânce o zi întreagă cu doar 32,5 lei în cea mai scumpă, dar şi în cea mai ieftină staţiune de la Marea Neagră: Mamaia şi Vama Veche. Aviz şefilor: „programul“ e conceput pentru o zi de delegaţie în care nu prea te omori cu munca!

EXPERIMENTUL VAMA VECHE

Şaorma, apă plată, o bere şi-o gogoaşă

Dacă ai în buzunar doar 32,5 lei este recomandat un somn îndelungat. Ziua se reduce simţitor, iar senzaţia de foame, pofta de bere şi neliniştile cauzate de domnişoarele care fac topless sunt amânate pentru după- amiază.

Un mic dejun tradiţional în Vama Veche, înfulecat rapid în jurul orei 15.00, include cam toate ingredientele de bază ascunse într-o şaorma de pui sau de vită. Dacă eşti gurmand, vei abuza de o şaorma mare, care costă fix 12 lei - ceea ce îţi diminuează drastic diurna stabilită. În schimb, pentru o şaorma mică nu plăteşti decât 9 lei, diferenţa de 3 lei fiind investită inteligent într-o sticlă cu apă plată (la jumătate) cu care te poţi lăfăi la soare fără să te deshidratezi.   Rămân cam 20 de lei, dar se elimină ameţelile produse de foame pentru ziua în curs. Astfel, se poate face mai uşor tranziţia la ameţelile bahice, specifice locului. Umbra lui Dorel pe plajă

Indiferent de etichetă şi de terasă, o bere costă în jur de 6 lei. Însă, „cheia fericirii“ este amestecarea ei cu 100 de grame de votcă. Şi dacă preţul tăriei de la „Stuf“, 8 lei/100 g, pare cam mare, lovitura este asigurată de un coniac muncitoresc. În funcţie de cantitate, „rachiul lui Dorel“ se găseşte în toate magazinele din sat cu 14 lei un litru sau cu 7 lei la jumătate. După aşa un răsfăţ, urmează problema WC-urilor publice, unde intrarea este 1 leu. Cum băutura predispune la multe întâlniri cu closetul public, şi banii s-ar duce în mare viteză, curajoşii preferă „oferta de sezon“: uşuratul gratis în boschete sau la malul mării.

De reţinut însă: operaţiunile de acest tip sunt ilegale, jandarmii mişună pe plajă, iar amenda însumează vreo zece diurne la un loc. La fel de riscantă este şi soluţia euforică găsită de clienţii de la „Stuf“ care, noaptea, între două dansuri instabile, urinează, dezechilibrându- se, pe stiva de şezlonguri de pe plajă. Spre bucuria turiştilor care fac plajă a doua zi. Înfrângerea elementului feminin

Binedispus şi cu o poftă molipsitoare de viaţă, simţi, ajuns în acest punct, cum în suflet se strecoară tiptil senzaţia cauzată de lipsa elementului feminin.   Problema poate fi remediată, prin invitarea unei potenţiale domnişoare la o gogoaşă, de exemplu una umplută cu gem, ca pentru fete. Preţul estimativ: 2,5 lei de bucată.   Cum ar fi relativ neplăcut să te uiţi în gura fetei de pomană şi va trebui să o secundezi în demersul culinar, te trezeşti în buzunar cu exact 1 leu, lăsat pentru situaţii neprevăzute.   Tot ce-ţi mai rămâne este o plimbare romantică, extrem de lungă (în cursul căreia ai putea rezolva şi problema ţigărilor, cerşindu-le direct de la cei cu aparenţă burgheză) şi încheiată cu bine direct în camera luxoasă pe care firma ţi-a închiriat-o în semn de preţuire.

MIC DEJUN TRADIŢIONAL. O şaorma prea mare ar putea să-ţi destabilizeze bugetul EXPERIMENTUL MAMAIA Cina la terasă: „alocaţia“ pe două zile Dacă destinaţia ta este Mamaia, lucrurile se schimbă radical. Problemele încep încă de acasă, când vei fi nevoit să aduni în jurul tău o grămadă de prieteni, de la care să împrumuţi înzecit diurna, pentru că cea mai luxoasă staţiune de pe litoral nu te primeşte cu buzunarele goale.   Atenţie, dimineaţa poate fi înşelătoare, căci majoritatea hotelurilor oferă mic dejun, unde te poţi ospăta în voie pe banii şefilor, iar portofelul rămâne intact. Însă, dacă ai stomacul mic şi nu poţi înfuleca să-ţi ţină de foame până la prânz, ai o mare problemă, pentru că o gustare în staţiunea fiţelor nu te va costa mai puţin de 5 lei şi asta doar pentru a ronţăi un porumb fiert sau o gogoaşă. Ţi-e cald şi sete? Recomandăm apă plată, 3 lei o jumătate de litru, pentru că o îngheţată nu te va ierta de 10 lei.   Pentru plajă, cel mai înţelept ar fi să fii dotat cu un prosop mare, pe care să te tolăneşti la soare. Uită de şezlong, doar nu vrei să renunţi la trei sferturi din diurnă pentru cel mai ieftin. Cu porţia: o bere pe zi   Prânzul şi cina sunt cea mai mare problemă: pentru că a te ospăta la o terasă ar trebui să laşi pe masă vreo două diurne. Şi cum a cina singur nu mai e de mult o modă, uite cum se duc banii pe patru zile. Dacă domnişoarele sunt prea ocupate să te însoţească, ar trebui să alegi o şaorma mare, preţ 15 lei, dar aşa ai cele mai mari şanse să te culci cu stomacul cam gol.   Pentru cei care sunt amatori de fructe, le recomandăm pofta în cui. Un kilogram de piersici în Mamaia depăşeşte 10 lei, la fel şi cel de nectarine, iar de struguri cu siguranţă nu te poţi apropia (peste 15 lei).

Vine seara, iar să stea în cameră nu surâde nimănui în staţiunea fetelor frumoase. Ideal ar fi să cunoşti cluburile, pentru că ai mari şanse să te trezeşti în locuri unde preţurile răcoritoarelor şi ale băuturilor alcoolice depăşesc orice imaginaţie. Aşa că mai bine te consolezi cu privitul, că de apropiat nu prea poţi. Înarmat cu diurna ta nu ai şanse să atragi atenţia gazelelor ce se preumblă elegante prin staţiune: fetele aşteaptă o invitaţie la Bamboo sau pe plaja Kristal, nu o plimbare romantică pe plaja săracilor.   Cel mai bine eviţi riscurile unui moment penibil şi te pregă- teşti pentru o nouă zi de muncă. Dar pentru că nu te poţi duce la culcare cu burta goală, îţi recomandă m o porţie de hamsii prăjite, cu o chiflă - 100 de grame nu-ţi ajung nici pe-o măsea, dar măcar te amăgeşti pentru o vreme. Şi după ce ai plătit şi gustărica - 4,5 lei, cu tot cu chiflă- nu-ţi mai rămân decât 5 lei, exact cât pentru o bere ieftină la chioşc.   Cu buzunarele goale, cel mai bine te îndrepţi rapid către hotel - accesul la toaletele publice costă 1 leu, ceea ce înseamnă că ar trebui să intri în banii de a doua zi. (Florentina Cioacă, Teodora Trandafir)

5 lei costă berea la chioşc, „recomandată“ în Mamaia

PROGRAM DE LUX

Ia cardul la tine ca să-ţi faci de cap

Altul ar putea fi programul unui delegat în scopuri lucrative, în cazul în care n-ar fi limitat la amă- râta de diurnă. Dacă prietenii au fost de treabă şi ţi-au dat pe mână cardul lor de credit, poţi să te întinzi la cheltuieli extreme. Cum ar fi să dai 100 sau 150 de lei pentru 10 minute pe un performant skijet?! Între două întâlniri de lucru, ai putea face plajă într-un baldachin - 100 -150 de lei, sau te-ai putea rostogoli în apă de pe „banană“ - 50 de lei pentru 15 minute.

Ne puteți urmări și pe Google News