Cei 33 de mineri care au supravieţuit chinului de sub pământ, în nordul statului Chile, timp de două luni, s-au transformat din eroi în ticăloşi, au ajuns de la onoarea de a discuta cu preşedintele SUA, Barack Obama, la cearta cu vecinii lor, în doar un an.

Povestea lor este relatată de siteul Monsters and Critics. “Mă întristează foarte mult că lumea ne judecă... atât de multe lucruri s-au întâmplat între timp. Toată lumea îşi dă cu părerea înainte de a afla despre ce este vorba”, spune minerul Mario Sepulveda, referindu-se la criticile ce li se aduc. Un an de la accident Accidentul minier a avut loc în Deşertul Atacama, în 5 august 2010, în timp ce oamenii munceau în galerii şi au fost prinşi la 700 de metri sub pământ. După 17 zile, când aproape toată lumea credea că erau morţi deja, oamenii au fost găsiţi vii, dar salvarea lor s-a produs abia în 13 octombrie, după o operaţiune istorică, pe care aproape un milliard de oameni au urmărit-o în transmisiune directă la televizor. Chinurile suportate de aceşti oameni, timp de 69 de zile, i-au inspirat pe mulţi şi au devenit subiect de film la Hollywood. Totuşi, chilienii le-au întors spatele celor 33 de bărbaţi, după ce aceştia au dat statul în judecată cerând daune morale, deşi operaţiunea de salvare a vieţilor lor a costat 20 de milioane de dolari. La un an după accident, minerii au pierdut afecţiunea publicului şi există disensiuni chiar în interiorul grupului. Cel puţin şapte dintre ei au nevoie, în continuare, de psihoterapie, printre călătoriile şi interviurile care au urmat salvării lor. “În principal suferă de depresie şi tulburări de somn”, explică Alejandro Pino, managerul regional al Asociaţiei pentru Securitate Chilienilor, care se ocupă de accidentele de muncă. "Iadul de sub pămînt" Ce s-a întâmplat, cum de aceşti oameni, care, spun ei, au supravieţuti iadului, au devenit din eroi ticăloşi, în ochii publicului? Răspunsul poate sta în avertismentul pe care l-au lansat psihologii, dar şi atletul Alberto Iturra, care le-a oferit sprijin în momentele în care oamenii erau prinşi sub pământ. “Ei sunt modele de supravieţuire, nu de virtute”, a spus Iturra atunci. Întra-devăr, cei 33 de oameni au reuşit un lucru extraordinar, atunci când autorităţile chiliene deja îi credeau morţi. Au fost găsiţi murdari şi înfometaţi, dar incredibil de bine organizaţi, cu ture de lucru şi raţii stricte de mâncare, cu un sistem ce le-a permis să rămână în viaţă, mai mult decât se aşteptau cei de acasă. Acest lucru i-a emoţionat pe mulţi, inclusiv pe Papa Benedict al XVI-lea, care le-a trimis mătănii, sau pe preşedintele bolivian Evo Morales, care a venit la faţa locului, pentru a asista la salvarea compatriotului său Carlos Mamani. În ciuda faptului că au înfruntat moartea, iniţial într-un întuneric total, cu temperaturi ce ajungeau la 35 de grade Celsius şi umiditate foarte ridicată, au reuşit să reziste. Au împărţit spaţiul, şi-au împărţit sarcinile de îndeplinit, şi au pus la punct o disciplină de grup, respectând, în acelaşi timp, şi preocupările fiecăruia dintre ei. Edison Pena a fugit 10 km pe sub pământ în fiecare zi, Victor Segovia scria povestea minerilor pe foi mototolite de hârtie, iar Omar Reygada era cel care conducea şedinţele de rugăciune. “Nu vă vom părăsi”, a spus preşedintele chilian Sebastian Pinera, după ce aceştia au fost salvaţi. Sărbătorirea lor s-a petrecut cu surle şi trâmbiţe. Echipa de forbal Real Madrid i-a invitat pe stadionul Santiago Bernabeu, în Spania, au beneficiat de vacanţe gratuite în Grecia şi vizite la Casa Albă.Câţiva dintre ei s-au căsătorit, alţii şi-au găsit rapid prietene. Fata Morgana Părea că totul e posibil, că toate visele lor se vor împlini. S-au gândit cum să-şi vândă, împreună, povestea, sau imaginea de grup, să devină subiect pentru filme de succes în toată lumea. Timpul a trecut, însă, şi, încet-încet, s-au întors la viaţa de zi cu zi. Şi diferenţele între ei şi ceilalţi mineri care nu erau faimoşi au început să se vadă. Recent, ei au dat în judecată statul chilian cerând 17 milioane de dolari despăgubiri, un gest care a stârnit mânia publicului, pe forumurile de pe internet. Minerii sunt deranjaţi de reacţii. “Nu eu am decis să călătoresc, eu nu am bani pentru asta”, a spus Pena, încercând să justifice cererea lor de a primi bani din partea statului. “Dacă rămâneam acolo? Dacă acum era aici doar o cruce mare cu fotografiile noastre, era mai bine?”, se întreabă minerul, cu o faţă tristă. CITIŢI ŞI:

• Minerii din Chile care au stat 69 de zile blocaţi în subteran dau statul în judecată
• Salvarea minerilor blocaţi în Chile, o operaţiune "fără precedent în istoria umanităţii"| MULTIMEDIA 
• Chile: Noroc bun pentru mineri într-o zi de 13