Cum îşi acoperă gaura de 25% "băieţii deştepţi"

Cum îşi acoperă gaura de 25% "băieţii deştepţi"

Pentru 41 mp, închiriat de la primărie, consilierul Danil Tulugea plăteşte lunar 80 de eurocenţi/mp. În zonă, preţul ajunge la 15 euro/mp.

Unul dintre cei mai longevivi consilieri locali din Capitală, Danil Tulugea, fost membru de vază al Partidului Comunist Român (PCR), este de ani buni şi angajat la stat într-o funcţie de conducere, şi patron.

Deşi este director adjunct la Administraţia Pieţelor Sector 6 el şi-a "aranjat" un contract de închiriere a unui spaţiu public care avea iniţial 10 mp, în Piaţa Gorjului, pentru care firma sa plăteşte statului… 8 euro pe lună, adica în jur de 80 de cenţi/mp. "Fabuloasa" sumă a fost aprobată, printre alţii, chiar de soţia sa, Adriana Tulugea, fosta şefă a biroului Contracte din Primăria Sectorului 6.

Contract pe 12 ani

Astfel, consilierul şi-a asigurat şi un venit care să acopere reducerile salariale operate de guvern.

Timp de 12 ani îi intră în buzunar circa 400 de euro pe lună fără să mişte un deget, deoarece el închiriază terenul altor persone cărora le cere o chirie mai mare.

Danil Tulugea este consilier în cadrul Consiliului Local al sectorului 6 din anul 1996. Este asociat unic al SC DNC Practic Servcom SRL, firmă înfiinţată în 1991.

Din 2006, societatea lui Tulugea a încheiat cu ADP Sector 6 un contract extrem de avantajos pentru închirierea a 10 metri pătraţi. Conform actului, societatea consilierului trebuia să achite lunar "cotă parte de 1 la sută din profitul net realizat, dar nu mai puţin de contravaloarea în lei a 70 de euro plus TVA în perioada 1.04-31.10 şi 7 euro pe lună în perioada 1.11-31.03".

Din anul 2008, suprafaţa închiriată a crescut la 41,7 metri pătraţi. Printr-un act adiţional, chiria a crescut la 27 euro pe lună (în perioada 1.11-31.03) şi, respectiv, 280 euro pe lună (1.04-31.10). Chiar şi aşa, iarna, Tulugea plăteşte doar 0,81 euro/mp pe lună cu tot cu TVA.

Pe timpul derulării contractului, Tulugea a fost, pe rând, consilier juridic la Administraţia Pieţelor Sector 6, director adjunct al ADP Sector 6 şi, în prezent, director adjunct la Administraţia Pieţelor Sector 6.

Familie mare, remuneraţie pe măsură

"Este perfect legal", susţine Tulugea. "Este o afacere în care dau bani la stat, nu fac afaceri cu statul. Spaţiul nici nu îl folosesc, ci îl închiriez la alte persone", a precizat Tulugea.

Din această afacere, susţine consilierul, are asigurat un venit de circa 300-400 de euro pe lună. Conform ultimului act adiţional din 2008, contractual a fost prelungit până în anul 2018.

Soţia şi cele două fiice ale sale sunt angajate tot la stat. Soţia a fost şefă de birou la Administraţia Pieţelor, iar mezina familiei lucrează la Direcţia de Asistenţă Socială a Sectorului 6. Daniela Tulugea, cealaltă fiică, este Director de Resurse Umane la Agenţia de Credite şi Burse de Studii din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC). Ea a fost fericita beneficiară a unei locuinţe în celebrul cartier "Brâncuşi".

"Am crezut în idealurile comuniste"

Aşa cum reiese din CV-ul său, înainte de 1989, Danil Tulugea a fost membru PCR. "Eram mândru pentru că atunci credeam în idealurile comuniste", a declarat Tulugea pentru EVZ.

După Revoluţie a intrat în PRM, unde a fost director organizatoric şi chiar preşedinte al filialei municipiului Bucureşti. În prezent este membru PDL.

Ne puteți urmări și pe Google News