Cum arată viața în stațiunea în care mașinile sunt interzise. A devenit un magnet pentru turiști
- Mădălina Sfrijan
- 22 aprilie 2026, 20:12
Zermatt. Sursa foto: Captură video
Zermatt este unul dintre puținele locuri din lume unde interdicția mașinilor cu motoare pe combustie nu este o măsură recentă, ci o realitate veche de aproape un secol.
Aflată la poalele celebrului Matterhorn, stațiunea din Elveția a fost supusă încă din anii 1930 unei decizii luate pentru protejarea aerului curat și a peisajului montan prin eliminarea traficului auto, iar această măsură a modelat profund viața comunității și felul în care este percepută astăzi de turiștii din întreaga lume.
Zermatt, în topul celor mai frumoase stațiuni din Elveția
Accesul în Zermatt se face doar până în localitatea Tasch, de unde vizitatorii își continuă drumul cu trenul sau cu vehicule electrice autorizate, ceea ce face ca orașul să fie complet lipsit de zgomotul motoarelor obișnuite. Străzile sunt dominate de pietoni, biciclete electrice și mici vehicule de transport local, iar atmosfera contrastează puternic cu marile stațiuni turistice aglomerate din Europa.
Decizia de a limita traficul a fost inițial legată de protejarea mediului montan și a vizibilității asupra impozantului Matterhorn, însă în timp a devenit un element definitoriu al identității locale, fiind menținută prin referendumuri succesive ale comunității. Astfel, Zermatt a rămas fidel modelului de mobilitate redusă, chiar și în era vehiculelor electrice moderne.

Statiune Zermatt. Sursa foto: Captură video
Cum funcționează transportul
În prezent, transportul intern din Zermatt se bazează în principal pe vehicule electrice de dimensiuni reduse, special adaptate străzilor înguste și regulamentelor stricte impuse la nivel local.
Serviciile de urgență, precum ambulanța, pompierii și poliția, au excepții speciale, iar pentru intervenții rapide pot folosi vehicule adaptate sau, în situații limitate, chiar acces convențional. În schimb, transportul de marfă și lucrările de construcție sunt strict reglementate, iar accesul camioanelor este permis doar în anumite perioade.

Zermatt. Sursa foto: Captură video
Zermatt, locul din inima Alpilor în care turiștii au șansa să se bucure de o experiență unică. Cât costă o noapte de cazare
Zermatt este astăzi una dintre cele mai exclusiviste destinații montane din Europa, iar prețurile de cazare sunt pe măsura cererii ridicate. O noapte într-un hotel de trei stele pornește, de regulă, de la aproximativ 150–300 de franci elvețieni, în timp tarifele de cazare la hotelurile de patru stele se situează între 250 și 500 de franci pe noapte. În zona de lux, tarifele pot depăși 800 de franci pe noapte, mai ales în sezonul rece.
Oferta turistică este diversificată pe tot parcursul anului. Iarna, Zermatt atrage schiori din întreaga lume datorită domeniului extins de pârtii și accesului la zone de schi de mare altitudine, inclusiv pe ghețar, unde sezonul este mult mai lung decât în alte regiuni alpine.
Vara, orașul devine un punct de plecare pentru drumeții spectaculoase, trasee de alpinism și excursii cu telecabina spre zone aflate la altitudine mare, de unde Matterhornul poate fi admirat în toată amploarea sa.
Pe lângă activitățile montane, turiștii descoperă în Zermatt restaurante cu specific elvețian, hoteluri cu spa-uri alpine și o atmosferă în care accentul este pus pe liniște și calitate, mai degrabă decât pe agitație și volum turistic.