Cum arată noua stațiune de SCHI din COREEA de NORD | GALERIE FOTO

Cum arată noua stațiune de SCHI din COREEA de NORD | GALERIE FOTO

Luxoasa stațiune de schi din Coreea de Nord, a cărei construcție a fost comandată de însuși Kim Jong-un, a fost deschisă oficial începând de la 1 ianuarie, după o serie de amânări. Jurnaliștii de CNN au publicat, în ediția online, o serie de imagini obținute de la tour-operatorul de turism Koryo, din Beijing.

Simon Cockerell, manager al agenției care s-a specializat pe excursii în Coreea de Nord, a fost printre primii turiști care au ajuns în stațiunea montană Masik. CLICK PE IMAGINI PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO

"Nici n-am ajuns bine că am dat peste Dennis Rodman, aflat în vizită în Coreea de Nord, și peste cea mai recentă vedetă a muzicii pop din țară, o tânără de 20 de ani membră a trupei Moranbong", își începe povestea Simon Cockerell, care a ajuns la Masik pe 12 ianuarie. Hotelul, cu 120 de camere amenajate în două corpuri de clădire, cuprinde și o piscină, baruri, cafenele, mese de biliard, o sală de karaoke, o saună cu aburi și alta uscată. În ceea ce privește sporturile de iarnă, turiștii au la dispoziție 11 pârtii, dintre care două sunt pentru începători, și un număr destul de mare de monitori de schi. În ceea ce privește tarifele, acestea nu au fost încă stabilite, dar Cockerell estimează că vor fi în jur de 30 de euro pe zi, plus 12 euro pentru închirierea echipamentelor. "Deși va stârni și interesul turiștilor străini, complexul e construit în special pentru nord-coreeni. Am fost uimiți de numărul mare de shiori nord-coreeni, având în vedere că până acum exista o singură pârtie de schi în țară, într-o zonă foarte greu accesibilă. În ceea ce-i privește pe turiștii străini, aceștia trebuie să apeleze la serviciile unei agenții care oferă pachete turistice în Coreea de Nord. Momentan, noi așteptăm un răspuns din partea corpului diplomatic din Phenian dacă va oferi sau nu pachete de schi destinate turiștilor străini", a mai precizat Cockerell.

Ne puteți urmări și pe Google News

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • EXCLUSIV EVZ. Ponta a încălcat independenţa Justiţiei
  • Campania de linșaj a Antenelor a reînceput. Ținta: presa liberă
  • „Șmechera cu Porsche” parca în față la Rutieră. Nevastă de interlop, spaima polițiștilor din Neamț

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Cele mai frumoase MODELE din Brazilia, alese să reprezinte lunile anului în calendarul Cupei Mondiale 2014 | GALERIE FOTO
  • Motivul? Ce spune despre TINE aspectul nesănătos al FEŢEI
  • Una dintre cele mai frumoase FEMEI din lume ŞOCHEAZĂ. Nu este ceea ce PARE / VIDEO