Cum aduci leandrul din Grecia. Cea mai buna variantă, potrivit turiștilor
- Maria Pană
- 17 mai 2025, 18:53
Grecia. Sursa foto: PixabayLeandrul pare să fie ținta unora dintre turiștii români care ajung în Grecia și vor să se întoarcă acasă cu o astfel de plantă. Există și o modalitate pe care cei mai pricepuți au descoperit-o pentru ca transportul să fie un succes.
Leandrul adus în România, prin metode specifice
Inventivitatea românilor este recunoscută în materie de orice tip de provocare. Drept urmare nici aducerea leandrului în țară nu a rămas fără soluție. Dacă nu aveți de unde să-l luați direct în ghiveci, iată care este modalitatea optimă de transport.
”Am fost în Patmos cu mașina. Am tăiat o sticla de apă, pe fundul ei am pus multe padele de demachiat, apă cât să le acopere și apoi, între padele, tijele de la leandrii care mi-au plăcut pe marginea drumului. Am ținut așa leandrii în portbagaj, cu sticla printre bagaje potrivită să nu se răstoarne, încă 4 zile până am ajuns acasă.
Am fost în Chios cu avionul. Aveam pungi cu fermoar, și tot așa - umplută punga cu padele de demachiat, turnat apă cât să le umezească bine, băgat tijele în pungă printre padele și închis fermoarul. Am pus punga cu tijele de leandrii în bagajul de cală și am ajuns cu ele acasă în bună stare după 3 zboruri (Chios - Atena, Atena - București, București - Timișoara)”, a explicat o turistă pe un forum.
Cu bananul în autocar
Cert este că nu doar leandrul a fost în vizorul românilor. Aceștia se pare că s-au întors inclusiv cu bananul în autocar. ”Mai știu și alții cu bananul adus în autocar din Turcia.
Revenind, există pe marginea drumului mici afaceri cu plante, flori. Acolo găsiți sigur”, a explicat altcineva. Cert este că astfel de plante se găsesc acum și în magazinele de profil din România. Cu toate acestea, mulți români preferă să-l ia din locurile de unde este recunoscut pentru calitățile sale.