Cum a primit mită primarul din Tulcea un apartament într-un complex rezidențial construit la 6 metri de pușcărie

Cum a primit mită primarul din Tulcea un apartament într-un complex rezidențial construit la 6 metri de pușcărie

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, reţinut de DNA pentru luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii de vinerea trecut[ a Tribunalului Galaţi, care a dispus instituirea controlului judiciar în cazul lui Cornel Georgescu, administrator al unei firme. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Galați. Constantin Hogea este la al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Tulcea.

„Evenimentul zilei” vă prezintă detalii inedite din referatul DNA cu propunere de arestare preventivă. Potrivit actelor procuroirlor DNA, se constată din actele de urmărire penală că Hogea Constantin este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, constând în aceea că, în calitate de primar al mun. Tulcea, la data de 26 octombrie 2007, a semnat autorizația de construire nr. 747/26 octomrbie 2007 eliberată de Primăria municipiului Tulcea, pentru SC Coral SRL Tulcea, în vederea construirii unui bloc de locuințe în imediata apropiere a Penitenciarului Tulcea și a Centrului Militar Județean Tulcea, fără a se fi obținut avizele prealabile ale Ministerului Justiției și Ministerului Apării Naționale, conform legislației în vigoare, primind, pentru aceasta, în baza înțelegerii prealabile cu administratorul firmei, Georgescu Cornel Constantin, la finalizarea lucrărilor de construire, respectiv la data de 21 ianuarie 2009, un apartament cu trei camere în care locuiește fiica acestuia, Hogea Sorina Ioana, dar și în scopul protejării intereselor financiare ale SC Coral SRL Tulcea care avea încheiate și în derulare, mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria mun. Tulcea.

 

Contractul de vânzare

Procurorii arată că din contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 21 ianuarie 2009 între SC Coral SRL Tulcea, administrată de Georgescu Cornel Constantin, pe de o parte, și Hogea Valeria, soția lui Hogea Constantin și Hogea Sorina Ioana, fiica luiHogea Constantin, pe de altă parte, rezultă că mențiunea referitoare la plata prețului apartamentului nr. 21 din blocul Coral Plaza tranzacționat a fost făcută pentru a ascunde faptul că acesta reprezenta de fapt, mita primită de Hogea Constantin, în baza înțelegerii prealabile cu Georgescu Cornel Constantin, încă din cursul anului 2007, când a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, autorizația de construire a blocului Coral Plaza nr. 747/26.10.2007.

 

  • Autorizația de construire nr. 747 din 26 octombrie 2007 pentru SC Coral SRL Tulcea, semnată de Hogea Constantin – Primar, Brudiu Maria – Secretar, și Pop Valer – Constantin – Arhitect șef, a fost emisă fără respectarea dispozițiilor Ordinului comun nr. 34/N/7 noimebrie 1995 al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, MApN, M.I. și SRI, care, la art. 2 prevede că Ministerul Apărării Naționale, prin Statul Major General, Ministerul de Interne și SRI avizează : documentația tehnică pentru autorizarea oricăror lucrări ce urmează a fi executate în zona situată la mai puțin de 2.400 metri față de limita obiectivelor speciale aflate în extravilan; documentația tehnică pentru autorizarea oricăror lucrări, dacă urmează a se executa în vecinătatea obiectivelor speciale situate în intravilan – parcelele limitrofe, precum și pe cele situate de cealaltă parte a străzilor învecinate cu incinta acestora – dacă nu a avizat documentațiile de urbanism prevăzute la art. 1. Aceste dispoziții legale se coroborează cu cercetarea la fața locului efectuată de organul de urmărire penală în data de 28 mai 2015 care a relevat faptul că distanța dintre blocul Coral Plaza șI Penitenciarul Tulcea este de 6,66 metri liniari în punctul cel mai apropiat.

 

Declarația martorului-cheie

 

De asemenea, unul dintre martori, fostă salariată a SC Coral SRL Tulcea, a declarat că a deţinut funcţia de contabil în cadrul SC Coral SRL până în anul 2011, fiind şi singura persoană din cadrul societăţii care a îndeplinit şi funcţia de casier. Martora a arătat că nu o cunoaşte pe Hogea Valeria, nu îşi aminteşte să fi efectuat vreodată această operaţiune şi că nu a însoţit niciodată această persoană la unitatea bancară pentru efectuarea depunerii de numerar. Mai mult, în situaţia în care clientul ar fi plătit în numerar, suma ar fi fost depusă de client direct în contul societăţii.

Astfel, se constată din extrasul de cont bancar de la BRD Sucursala Tulcea al SC CORAL SRL Tulcea, că la data de 21.01.2009, martoraa depus în contul firmei suma de 160.000 lei cu mențiunea că a fost încasată de la Hogea Valeria, în condițiile în care martora a declarat că ,,nu o cunoaşte pe Hogea Valeria, nu îşi aminteşte să fi efectuat vreodată această operaţiune şi că nu a însoţit niciodată această persoană la unitatea bancară pentru efectuarea depunerii de numerar”.

 

Apărarea lui Constantin Hogea

 

Când a fost audiat la DNA, Hogea a declarat că suma de bani cu care a plătit apartamentul ,,cumpărat” de la SC Coral SRL Tulcea proveneau din economiile părinţilor şi ale socrilor săi. Cu toate acestea, procurori au constat că tatăl lui Hogea Constantin este decedat din data de 01 ianuarie 1996, iar veniturile celorlați erau reduse fiind pensionari.

Raportat la aspectele constatate în actele de vânzare-cumpărare a altor apartamente în blocul Coral Plaza ridicate de la sediul SC Coral SRL Tulcea cu ocazia percheziției efectuată la data de 28.05./2015, a rezultata faptul că apartamente cu suprafețe mai mici, în același bloc, au fost vândute în aceeași perioadă cu prețuri mult mai mari, respectiv: apartament cu suprafața de 89,70 mp a fost vândut la prețul de 402.277,12 lei, apartament cu suprafața de 71,75 mp a fost vândut la prețul de 69.556,22 euro (241.172,29 lei), apartament cu suprafața de 69 mp a fost vândut la prețul de 309.504,8 lei, apartament cu suprafața de 77,3 mp a fost vândut la prețul de 337.547,4 lei.

În acest context, arată DNA, susținerile lui Georgescu Cornel Constantin şi ale lui Hogea Constantin referitoare la vânzarea, respectiv cumpărarea apartamentului în discuție la prețul de 160.000 lei întrucât era la ,,roșu”, nu sunt verosimile fiind afirmaţii cu caracter speculativ.

 

Cine este afaceristul acuzat de mită

 

Potrivit anchetatorilor, Georgescu Cornel Constantin este un important om de afaceri pe plan local, SC Coral SRL Tulcea pe care o administrează având încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria municipiului Tulcea în privința cărora există suspiciuni de săvârșirea unor infracțiuni de corupție, la DNA - ST Galați fiind înregistrate mai multe dosare penale în care se efectuează acte de urmărire referitoare la modul de organizare, derulare și finalizare a contractelor încheiate în urma câștigării procedurilor de atribuire (dosare nr. 145/P/2010 și nr. 77/P/2014).