În debutul procesului despăgubirilor frauduloase, în care este implicată fosta șefă a DIICOT Alina Bica, afaceristul Dorin Cocoș s-a decis să recunoască toate acuzațiile DNA, așa cum sunt prezentate în rechizitoriu.

Dacă judecătoarele Lucia Rog, Lavinia Lefterache și Luciana Mera au dorit să afle amănunte doar despre un caz de despăgubire, Dorin Cocoș a povestit că a mai plătit și altădată pentru o retrocedare similară. El a dat detalii despre modul în care i-a dat lui Sergiu Diacomatu, în total, 7,5 milioane de euro, pentru a „rezolva” două dosare de retrocedare. Banii proveneau de la Gheorghe Stelian, zis „Stelu”, regele neîncoronat al retrocedărilor frauduloase.


FOTO: Gheorghe Stelian, zis „Stelu” a plătit milioane de euro pentru a primi contravaloarea a două terenuri supraevaluate



Intermediarul Surdu

Cocoș a arătat că îl știe pe Stelu din 2006. „I-am promis și dat lui Sergiu Diacomatu, care era vicepreședinte al ANRP, 2,5 milioane de euro pentru a ne ajuta cu un dosar. Prin intermediul lui Georgian Surdu, (fostul director general al RAAPPS, n.red.) am intrat în legătură cu șefa ANRP, Crinuța Dumitrean, și i-am promis 800.000 de euro, dacă se aprobă dosarul. În legătură cu al doilea dosar, cazul Plumbuita, cu valoarea de 377 de milioane de euro, m-am înțeles cu Diacomatu la 5 milioane de euro. Doamnei Dumitrean i-am transmis suma de 1 million de euro după soluționarea dosarului. Toată înțelegerea a durat trei luni.”

Nu ies 7 milioane

Mai departe, Dorin Cocoș a arătat că el s-a ales din aceste afaceri cu vreo 2,9 milioane de euro. La remarca Luciei Rog, care a sesizat că suma nu se potrivește cu ceea ce scrie în rechizitoriu, adică vreo 10 milioane de euro avantaj Cocoș, inculpatul a acceptat suma din urmă.

Despre Alina Bica, afaceristul a arătat că ar fi cumpărat de la fiul său, Alin, un teren în Snagov. „Când am auzit cine-s cumpărătorii (Alina Bica și Ionuț Mihăilescu, consilierul acesteia n.red.) i-am zis lui Alin să accepte toate condițiile, deoarece era șefa DIICOT și ne-a ajutat cu votul de la prima retrocedare”, a completat Cocoș. Membrii Comisiei de retrocedări au fost trimiși în judecată după ce au aprobat, în unanimitate, două dosare supraevaluate la 460 de milioane de euro, bani care au ajuns la Gheorghe Stelian.