Culisele debarcării Guvernului Rădescu. Acum 80 de ani, ultimul guvern, considerat democratic, deși nu rezulta din alegeri și avea comuniști de top în componența sa, era debarcat.
Debarcarea Guvernului Rădescu (6 decembrie 1944-28 februarie 1945) s-a făcut printr-o amplă acțiune combinată a comuniștilor români și a Moscovei. Operațiunea a început efectiv din ultima zi a anului 1944.
Debarcarea Guvernului Rădescu -preliminarii
Guvernul Rădescu îl avea ca Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri pe dr.Petru Groza. La Comunicații era Gheorghe Ghorghiu Dej, liderul comuniștilor. Ministru al Justiției era Lucrețiu Pătrășcanu. La Muncă și Ocrotiri Sociale era Lothar Rădăceanu,-social democrat. La Educație, era social-democratul Ștefan Voitec. Comuniștii români erau deja luați la rost de Moscova încă din septembrie 1944 pentru că la 23 august 1944, cooperaseră la înlăturarea lui Antonescu.
Dacă pe fond geopolitic, Armata Roșie deja se revărsase în Ungaria, la finalul lui 1944 începând Bătălia de la Budapesta, pe plan politic, comuniștii români încă nu reușiseră să preia guvernarea. Delegația română va merge la Moscova în intervalul 31 decembrie 1944-16 ianuarie 1945. Acolo, evident, Dej primește misiunea clară să scape de partidele istorice și să aibă guvern comunist.
În 4-11 februarie 1945, Stalin urma să-i primească la Yalta, în Crimeea pe Roosevelt și Churchill. Chiar dacă România nu va fi punct pe agenda de la Yalta, în mod clar Stalin voia să-și impună influența. Teoretic, conferința vorbea de democratizare și alegerea „liberă” a statelor care se opuseseră Aliaților. Evudent, era vorba de democratizare în sens sovietic.
Debarcarea Guvernului Rădescu - mișcările de stradă și intervenția de forță a lui A.I.Vîșinski
Deși Frontul Național Democrat cuprindea reprezentanți ai PNL, PNȚ, în afară de comuniști, sateliții lor și social-democrați, devenise evidentă influența comuniștilor. Activiștii instruiți de Ana Pauker începuseră să predice reforma agrară pe care un guvern comunist ar face-o dar nu e lăsat de „exploatatori”. FND organizează un protest pe 24 februarie 1945 la Piața Palatului. Mulțimea este atacată cu focuri de armă. Evident, putea fi opera unor provocatori dar și opera unor adversari ai comuniștilor. Cum șeful Guvernlui, Generalul Rădescu era și Ministru de Interne, este clar că asupra lui a căzut vina. Ziarele comuniste l-au numit călău și i se cerea demisia.
Așa se face că pe 26 februarie 1945, emisarul lui Stalin, Andrei Ianuarevici Vîșinski (adjunctul Ministrului de Externe sovietic Veaceslav M. Molotov) vine la București. Obține audiența la Regele Mihai, îi bate cu pumnul în masă urlând ”Yalta sunt eu!” și cere guvern comunist. Peste două zile, pe 28 februarie 1945, Nicolae Rădescu demisionează.
Groza a primit la 2 martie 1945, sarcina de a forma noul Cabinet. El conducea minusculul partid satelit al comuniștilor, Frontul Plugarilor. A povestit că a primit binecuvântarea lui Stalin, îngenunchind la picioarele „Tătucului”. Cabinetul a început să funcționeze la 6 martie 1945.
Generalul are domiciliu forțat în intervalul 7 martie 1945-15 iunie 1946
Între 7 martie 1945 și 15 iunie 1946, când a reușit să fugă din țară, având protecția britanicilor, Generalul Rădescu a trăit în regim de arest la domiciliu, în casa unui nepot, Nicolae Șerbănescu.

