Prima reacţie a MAE s-a înregistrat pe 8 martie, la aproape două luni după stupefianta moarte a tânărului botoşănean în arestul poliţiei din Cracovia. Ceea ce te uimeşte şi te revoltă este mai ales lipsa de indignare – şi până la urmă de demnitate – a Bucureştiului în faţa autorităţilor poloneze, care l-au lăsat practic să moară pe Claudiu Crulic. Cum este posibil, de altfel, ca un cetăţean al unui stat UE să moară în urma refuzului hranei într-un penitenciar al altui stat UE? În orice capitală din „vechea Europă“, Ambasada Poloniei ar fi avut parte de cel puţin câteva demonstraţii de protest – nu şi în România. Ceau- şescu ne-a învăţat să iubim pacea, iar Ion Iliescu ne-a făcut apărători ai liniştii tuturor celor ce-şi bat joc de noi.

Din documentele publicate în presă rezultă că existau destule argumente pentru ca Ambasada României la Varşovia să se sesizeze. Degeaba vine acum premierul Tăriceanu şi-i cere imperativ ministrului de externe rapoarte şi anchete: premierul este la fel de vinovat, pentru că el l-a numit şi menţinut în funcţie pe catastrofalul Adrian Cioroianu şi trebuie să împartă cu el ruşinea pentru cele întâmplate.

De la purtătorul de cuvânt al comisarului Franco Frattini aflăm că numai CEDO poate judeca un caz cum este cel al lui Claudiu Crulic. Mama lui Claudiu, o femeie simplă care munceşte la Torino, nu va putea intenta proces Poloniei la Strasbourg decât dacă o va sprijini guvernul român. Or acest guvern nu a fost în stare să sprijine nici familia lui Teo Peter, refuzând să asigure prezenţa la procesul din Statele Unite a şoferului de taxi care era singurul martor relevant al acuzării. Cum să nu profite avocatul puşcaşului marin american de laşitatea şi dezinteresul românilor!

Dar dacă moartea lui Crulic a fost tratată cu indiferenţă de MAE, în schimb un infractor notoriu se bucură de protecţia autorităţilor. Mă refer la Severin Tcaciuc, urmărit general pentru infracţiuni economice şi ultraj. De când a fugit din ţară, Tcaciuc a dat interviuri televizate fără ca autorităţile să se obosească să-l prindă, iar pe 12 martie s-a prezentat la ambasada noastră din Viena pentru înnoirea documentelor de identitate. În loc să anunţe Interpolul, funcţionarii români au discutat în parcare cu fiica lui Tcaciuc! Şi ce a făcut, mă rog, ministrul Cioroianu când a auzit de toate acestea? Ei bine, a cerut o informare!

Deşi poate părea desuet, voi pune totuşi următoarea întrebare: în numele căror valori şi principii acţionează guvernanţii români? În nici un caz în numele statului de drept şi al intereselor cetăţeanului, de vreme ce lasă să scape un urmărit general. Şi nici în numele drepturilor omului, de vreme ce puţin le-a păsat de Claudiu Crulic. Singura concluzie logică este că autorităţile s-au pus în slujba infractorilor, cu care par chiar să întreţină o ciudată complicitate.

Interesant este că aceşti guvernanţi, pe care-i tot criticăm degeaba, nu se tem de electorat. Ei par să mizeze pe o resemnare la nivel naţional şi pe o indiferenţă ruşinoasă a românilor faţă de semenii lor. Dacă acest calcul politic este corect, nu mai avem nicio şansă.

În final, mai formulez o întrebare: cum se face că televiziunile de ştiri, care s-au isterizat în cazul „Mailat“, au acordat atenţie minimă cazului Crulic? Dramatismul subiectului ar fi asigurat un rating substanţial, aşa că minimalizarea lui sugerează dorinţa de a proteja guvernul. Mai mult, observăm tendinţa de a pasa toată vina polonezilor, minimalizând responsabilitatea autorităţilor române. Am scris „responsabilitate“? Ce greşeală! Este un concept străin guvernului României. Din acest punct de vedere, Adrian Cioroianu este un personaj tipic şi merită conservat pentru istorie.