Cu ochii pe gazele româneşti, Ungaria face lobby în SUA

Cu ochii pe gazele româneşti, Ungaria face lobby în SUA

Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, a declanşat o adevărată campanie de lobby în faţa unor înalţi oficiali americani în privinţa accesului Budapestei la zăcămintele de gaze naturale din platoul continental românesc al Mării Negre.

Luni seara, la finalul unei întâlniri care a avut loc la Budapesta cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, oficialul ungar a declarat că i-a cerut acestuia să îndemne ExxonMobil să ia o decizie finală de investiţii în cel mai scurt timp posibil pentru a extrage gaze naturale în Marea Neagră, ceea ce ar permite Ungariei să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale. Miercurea trecută, Peter Szijjarto s-a întâlnit la Washington cu secretarul american pentru energie Rick Perry, ocazie cu care diplomatul ungar i-a cerut oficialului american să intervină pe lângă ExxonMobil, pentru ca grupul american să demareze, împreună cu partenerul austriac OMV, producţia de gaze offshore în România.

În apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi, transmite Agerpres, care prea MTI. Cu toate acestea, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat recent că firma are nevoie de stabilitate fiscală, de o piaţă liberă a gazelor şi de infrastructură pentru a demara proiectul de gaze din Marea Neagră, iar actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste condiţii.

Ne puteți urmări și pe Google News