Cu cine va prefera Klaus Iohannis să conducă PNL?

Cu cine va prefera Klaus Iohannis să conducă PNL?

În scenariul cel mai fericit pentru el, Klaus Iohannis poate va dovedi că este un lider şi un politician excelent. Dar nu poţi, în ziua de azi, să pretinzi că poţi câştiga preşedinţia României doar cu figura liderului de partid, chiar dacă ar fi un personaj mesianic. Ai nevoie de o structură de partid, de o echipă, eventual şi de figuri noi şi interesante.

Pe care PNL le are, dar care nu ies neapărat la suprafaţă. Şi mai ales, de lideri care au avut rezultate până acum. Nici până acum nu îmi vine să cred că PNL, mai puternic ca niciodată, cel puţin teoretic vorbind, a luat doar 15% la alegerile europarlamentare.  Vorbim despre 140 de parlamentari, 12 şefi de Consilii Judeţene( scad aici Satu Mare, unde Adrian Ştef e mai degrabă în barca social-democraţilor) şi primari în peste 15 municipii. Nicicând nu au avut liberalii o zestre mai numeroasă. Şi atunci cum se face că există locuri unde liberalii au obţinut scoruri de 35% sau 29% şi în alte locuri doar 10-11%, în ambele situaţii controlând Consiliile Judeţene?

Noul lider (interimar) al PNL  a anunţat desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte şi candidaturi individuale pentru celelalte funcţii din partid. O idee foarte bună, având în vedere că, la Congresul anterior în PNL s-a purtat votul pe baza unei moţiuni. Mai exact, preşedintele Antonescu a fost votat „la pachet” cu echipa, majoritatea fiind apropiaţii săi. Ce s-a întâmplat cu o bună parte a echipei lui Crin Antonescu? Unii dintre ei sunt în închisoare, alţii în PSD, alţii în partid, dar acuzaţi de “colaboraţionism” cu PSD. Dar nu modul în care Antonescu îşi alege oamenii este subiectul acestui text, deşi poate ar merita ceva atenţie...

„Mitul neamţului” se construieşte pe câteva coordonate foarte clar definite: serios, muncitor, corect, eficient şi competent. Chiar dacă noul sistem, cel al candidaturilor individuale presupune că Biroul Politic nu va fi stabilit exclusiv prin voinţa Liderului, mă îndoiesc că Iohannis va lăsa totul la voia întâmplării. Ce va prefera? Un Birou obedient sau unul competent?

Ne puteți urmări și pe Google News