Părinții săi, Savatie și Biglenisa, creștinii fiind, i-au acordat o educație aleasă.

În anul 518, unchiul său, Iustin a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Justinian ungându-l cezar în locul său. Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinerețe, și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman, dar și un foarte bun teolog.

Împăratul Iustinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii. Astfel, după ce împăratul Teodosie I proclamase creștinismul ca singura religie acceptată în stat, legislația iustiniană vine cu noi întăriri, suprimând dreptul necreștinilor de a accede la funcții publice.

De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici, cea mai impresionantă fiind Basilica Sfânta Sofia, încheiată în anul 537, probabil cea mai frumoasă catedrală din lume.

Se spune că, văzând-o terminată, Iustinian ar fi exclamat: „Te-am învins, Solomoane!”, ceea ce însemna că Sfânta Sofia întrecea în măreție Templul de la Ierusalim.

În anul 553, tot în timpul domniei sale, a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, la care a condamnată erezia monofizită.

Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității.

Sfântul Iustinian cel Mare a trecut la cele veșnice în noiembrie 565.