In spectacolul "Dansand pentru zeul pagan" de Brian Friel, in regia irlandezei Lynne Parker, de la Sala Mare a Teatrului National, joaca Gheorghe Dinica, Vivian Alivizache, Carmen Ionescu, Carmen Ungureanu, Tania Popa, Rodica Ionescu, Gavril Patru si Liviu Lucaci, scenografia apartinandu-i Stefaniei Cenean
Spectacolul le-a readus asadar pe scena la sfarsitul lunii octombrie pe unele dintre actritele foarte talentate, dar cam uitate de National. "Dansand pentru zeul pagan" este o capodopera a literaturii dramatice irlandeze si este scrisa de unul dintre cei mai importanti dramaturgi contemporani, Brian Friel.
O alta piesa a autorului - "Molly Sweeney"- a fost montata stagiunea trecuta la Teatrul Bulandra de Alexandru Dabija. In 1992, piesa "Dansand..." a fost distinsa cu Premiul Tony pentru Cea mai buna piesa a anului si a fost pusa in scena in multe dintre centrele culturale ale Europei.
Actiunea se petrece intr-un sat din Irlanda, intr-o zi torida de la inceputul lui august 1936, cand toata lumea este prinsa in forfota sarbatorilor. Locuitorii din Lunghnasa aduc ofrande de bucurie zeului celt al recoltei. Dramatismul piesei se naste din relatiile interpersonale ale personajelor principale: cinci surori Kate, Maggie, Agnes, Rose si Chris, carora li se alatura fratele lor Jack (preot misionar), Gerry (iubitul lui Chris) si Michael (povestitorul - fiul lui Chris si al lui Gerry).
Piesa, care trimite la Cehov si la "Trei surori", urmareste destinul acestora, dar treneaza timp de 2 ore si 45 de minute prin lipsa unui conflict si devine plictisitoare. Tanarul, interpretat de Liviu Lucaci, isi aminteste de parintii si matusile sale, care isi gasesc refugiul in dans, iar dialogurile se desfasoara in planuri separate, cu personaje care, desi vorbesc unele cu altele, nu se privesc in ochi, fiind la distanta, pe scene separate.
Personajele par amortite pe scena, nici macar Gheorghe Dinica, cu un umor inert si abulic, nu salveaza spectacolul. Piesa a fost ecranizata in 1998 - "Dancing at Lughnasa" - cu Meryl Streep si Michael Gambon, in regia lui Pat O’Connor. O poveste despre viata cu bune si rele, despre neputinta, spatii inchise, aspiratii sau dorinte inabusite. In rolul Rose, sora usor retardata a
Piesa pune accent pe relatia trecut-prezent, dar prinde totusi ideea de progres. O piesa cu momente emotionante, cu rezonante in cultura romaneasca, intr-un spatiu rural, cu vise frante, cu flash-uri in trecut, cu momente de poezie, cu o scenografie remarcabila, care prinde doua scene suprapuse ce trimit la planurile diferite temporale si spatiale. "Asistam, de fapt, la o intalnire intre doua culturi, irlandeza si romana, care se ingemaneaza", spunea Ion Caramitru.
Recomandările noastre
