"Cronica cârcotaşilor", pe roze fără Huidu

"Cronica cârcotaşilor", pe roze fără Huidu

Ediţia specială de miercuri a "Cronicii" a strâns în faţa televizoarelor cei mai mulţi telespectatori de la începutul noului sezon al emisiunii.

Rămaşi fără Şerban Huidu, care s-a retras din rolul de prezentator în urma accidentului auto pe care l-a cauzat pe 16 octombrie, membrii echipei "Cronicii cârcotaşilor" nu ştiu deocamdată ce format va avea de-acum înainte emisiunea. Cu toate acestea, ediţia specială de alaltăieri, în care Mihai Găinuşă, în rol de moderator, a vorbit despre viitorul "Cronicii cârcotaşilor" cu câţiva invitaţi, printre care Cristina Ţopescu, Leonard Doroftei şi părintele Vasile (duhovnicul echipei) , a demonstrat că emisiunea poate continua şi fără Şerban Huidu. Accidentul provocat de Huidu, benefic pentru audienţă Ediţia de alaltăieri seară a "Cronicii cârcotaşilor" a adunat în faţa micilor ecrane 455.000 de telespectatori (4 rating pe segmentul +18 urban - segment de populaţie luat în calcul pe tot parcursul acestui articol), mai mulţi decât toate ediţiile din acest sezon ale emisiunii. Pe 14 octombrie, când a debutat noul sezon, "Cronicuţa" a fost urmărită de 364.000 de persoane (3.2 rating), o audienţe relativ scăzută în comparaţie cu sezoanele precedente. Spre exemplu, în luna martie, când a debutat penultimul sezon, emisiunea a înregistrat o audienţă medie 425.000 de telespectatori pe ediţie. De la debutul noului sezon până în momentul accidentului produs de Şerban Huidu, Prima TV a difuzat cinci ediţii ale "Cronicii". Ediţiile a doua, a treia şi a patra au strâns în faţa micilor ecrane sub 400.000 de telespectatori fiecare, în timp ce cea de-a cincea, ultima de dinainte de accident, a trecut de acest prag, fiind vizionată de 432.000 de persoane (3.8 rating). A urmat o săptămână de pauză, în care "Cronica" nu a fost difuzată nici pe Prima TV, nici pe Kiss FM, după care Găinuşă a anunţat, luni, că urma să organizeze peste două zile o ediţie inedită.

"Va fi o ediţie specială, în care se va vorbi despre viitorul «Cronicii Cârcotaşilor». Va fi o emisiune despre emisiune. O să fie ceva diferit, o discuţie cu invitaţi. Eu o să fiu un fel de moderator. Nu este vorba despre apărarea lui Şerban Huidu sau despre umanizarea lui. Este vorba despre viitorul «Cronicii Cârcotaşilor » şi al echipei, fără Şerban Huidu. Eu cred că trebuie să aşteptăm concluziile ediţiei speciale, ca să vedem dacă va mai fi o «Cronica Cârcotaşilor» în 2 noiembrie", a spus atunci Găinuşă. Motive pentru continuarea emisiunii Dezbrăcatu', "bebeluşa" Oana Ioniţă şi restul echipei şi-au manifestat alaltăieri disponibilitatea de a continua fără Şerban Huidu ca prezentator, invitaţii i-au îndemnat să o facă, iar audienţele arată că publicul nu vrea ca emisiunea să ia sfârşit. Ce-i drept, există posibilitatea ca unii dintre telespectatorii de miercuri să fi urmărit "Cronica" în speranţa că se va comenta totuşi accidentul cauzat de Şerban Huidu, în urma căruia au murit trei persoane. N-a fost însă cazul, iar adevăratul succes al lui Găinuşă pe cont propriu va fi stabilit abia săptămâna viitoare. În ceea ce-l priveşte, Şerban Huidu a anunţat, marţi, cu o zi înainte de ediţia specială, că va renunţa la rolul de prezentator al "Cronicii Cârcotaşilor", dar că îşi doreşte ca ea să continue. "Am creat în ultimii ani un fenomen numit «Cronica Cârcotaşilor» de care sunt mândru şi care trebuie să continue fără mine în rolul de prezentator! Vreau să îmi asigur însă colegii că îi voi ajuta cu tot ce am învăţat în aceşti 17 ani!", a scris Huidu pe blog. DEZBATERE Colegii lui Huidu nu vor să-i fie avocaţi "Nu vreau să ne erijăm în avocaţii apărării lui Şerban. Nici el n-ar vrea aşa ceva. Sunt şi suntem alături de el, ca om, prieten şi coleg şi îi respectăm decizia de a se retrage din viaţa publică. Astăzi vom renunţa la satiră şi vom încerca să explicăm ce a însemnat «Cronica » de-a lungul timpului", a spus Mihai Găinuşă înainte de ediţia specială a emisiunii. Cătălin Dezbrăcatu' a povestit că puştii îl strigă pe stradă "Cătălin Desfundatu'" şi "Gogâie", în timp ce fostul boxer Leonard Doroftei a spus că urmăreşte cu plăcere emisiunea de când a revenit în ţară, chiar dacă uneori este luat peste picior în cadrul ei. Se consolează cu faptul că alte vedete o păţesc mai rău ca el. Citiţi şi:

  • Sergiu Nicolaescu: "Şerban Huidu trebuie să se întoarcă la profesia lui"
  • Mesajele cititorilor pentru Şerban Huidu: "Cronica nu va mai avea acelaşi succes fără tine"
  • Prima declaraţie publică a lui Şerban Huidu după accident: "Nu voi mai apărea în prim plan la Cronică"

Ne puteți urmări și pe Google News