Criza creditelor din Statele Unite distruge căsniciile americanilor foarte bogaţi, care, după ce au pierdut zeci de milioane de dolari în ultimul an, sunt pără- siţi acum şi de soţii.
Raoul Felder, un avocat din New York care l-a reprezentat pe Larry Fortensky în procesul de divorţ cu actriţa Elizabeth Taylor, afirmă că numărul cazurilor de care se ocupă firma sa a crescut, anul trecut, de la 250 la 300. „Este vorba doar despre bani, soţii ştiu acest lucru, dar soţiile nu o spun niciodată“, spune Felder, citat de cotidianul britanic „The Times“.
Pentru a avea în continuare un mariaj reuşit, unii oameni de afaceri încearcă să-şi „mascheze“ pierderile financiare prin metode inedite. Este şi cazul unui investitor din New York, a cărui avere a scăzut de la 20 de milioane de dolari la opt milioane de dolari. Pentru ca soţia lui să nu resimtă pe propria piele deficitul de milioane de dolari, el a decis să împrumute bani pentru ca aceasta să se poată bucura în continuare de haine şi de vacanţe de lux. Însă nu toţi bărbaţii prosperi din New York s-au dovedit la fel de ingenioşi ca investitorul respectiv, iar numărul divorţurilor a înregistrat cea mai mare creştere din 1980, atunci când, pe lângă adulter, au fost introduse noi motive de divorţ.