Criza de lucratori in constructii

Criza de lucratori in constructii

Antreprenorii prefera sa-si plateasca muncitorii si iarna, de teama sa nu-i piarda pana la primavara.

An de an, sezonul rece a insemnat, pentru muncitorii din constructii, trimiterea, pana in primavara, in asa-numitul somaj tehinc (muncitorii stau acasa si primesc 75% din salariul de baza).

Vremea blanda din acest an si criza majora de mana de lucru a obligat firmele de constructii sa-si schimbe strategia: isi platesc oamenii si daca nu vin la serviciu, de frica sa nu-i piarda. „In aceasta iarna n-am mai avut muncitori din constructii trimisi in somaj”, declara directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bistrita-Nasaud, Ioan Nelu Botis.

Situatia e la fel peste tot in tara. „De obicei, rata somajului crestea cu aproape un procent din noiembrie pana-n decembrie. Anul trecut a fost invers pentru ca societatile de constructii s-au temut sa mai dea oameni afara”, declara Vasile Iorgovan, directorul AJOFM Hunedoara.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iar Daniel Don, directorul AJOFM Cluj, explica: „Muncitorii buni pot fi tentati sa plece la munca in strainatate, iar patronul care si-a trimis oamenii in somaj ar fi pus in situatia de a-i pierde pe cei mai buni si ar trebui sa formeze echipe noi”.

Inginerii, antamati inca din timpul facultatii

La Timisoara, locul in care, practic, nu exista somaj, patronii din constructii trag de doi ani semnale de alarma catre institutiile de invatamant: adaptati-va ofertele cererii imense de forta de munca de pe piata! Deja, inginerii constructori sunt antamati de firmele de profil inca de pe bancile facultatii. 

Ioan Pasca, director general al SC Drumco, societate asociata cu Strabags, a declarat ca la concernul international de construire a soselelor de mare viteza inginerii constructori debutanti primesc 500 de euro, iar cei care ajung la cativa ani vechime pot castiga cel putin 1.000 de euro pe luna.  (Bianca Toma, Raluca Crisan)

IMPORT

Solutie: moldovenii, ucrainenii sau asiaticii

Migratia fortei de munca, devenita cronica in sectorul constructiilor, i-a determinat pe antreprenori sa priveasca peste granite, catre tarile in care forta de munca e ieftina. „Ne gandim sa aducem straini, pentru ca romanii, mai ales la muncile necalificate, sunt din ce in ce mai greu de gasit”, spune Silvia Uta, de la CIPT Partener Bistrita. „Moldovenii si ucrainenii sunt la indemana, dar lucreaza scump. Cel mai avantajos e lucrul cu chinezii sau pakistanezii”, completeaza Ioan Purcsa, administratorul SC Purcsa Beclean. (Simona Bozbici)

Perspective

Cererea umfla salariile

Salariul mediu al unui muncitor din constructii va ajunge in doi ani la aproape 500 de euro, de la 250 de euro in acest moment, potrivit strategiei de crestere a salariilor pregatita de Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO).

„Proprietarii firmelor de constructii sunt obligate sa creasca nivelul salarial pentru a-si pastra angajatii in tara”, ne-a declarat presedintele asociatiei, Laurentiu Plosceanu. Anul trecut lucrau in constructii cam 320.000 de muncitori, insa ofertele atractive venite din celelalte state membre ale Uniunii Europene au inceput sa ii lase pe constructori fara forta de munca calificata.

„Ca urmare a nivelului mare de investitii, sectorul constructiilor va avea nevoie peste doi ani de jumatate de milion de angajati, mult peste potentialul de forta de munca al Romaniei. In aceste conditii vom fi nevoiti sa aducem muncitori din Republica Moldova si din celelalte state membre ale fostului bloc comunist”, explica presedintele ARACO.

Potrivit acestuia, un roman castiga in vestul Europei intre 700 si 1.200 de euro lunar. Tarile in care romanii merg cu precadere sa lucreze sunt Italia, Spania, Germania si Israel, in timp ce polonezii sau cehii prefera Marea Britanie. (Adelina Vlad)

Santierele, parasite de meseriasi   Temperaturile neobisnuit de ridicate pentru o luna de iarna i-au determinat pe constructorii ploiesteni sa redeschida santierele pentru cartierele rezidentiale sau obiectivele industriale abandonate inaintea Sarbatorilor.

Cand si-au sunat insa angajatii, au aflat ca multi au plecat la munca in Italia sau Spania. „Aveam o echipa de 25 de muncitori calificati, cu care ridicam o casa la cheie in maximum trei luni. Abia am reusit sa adun jumatate dintre ei, pentru ca ceilalti au plecat pe santiere in strainatate. Nu stiu ce voi face pentru a respecta termenele din contractele semnate cu clientii”, se plange Marius Constantin, inginer si administratorul unei firme de constructii din Ploiesti.

„Nu ne permitem sa dam salarii prea mari”

Grigore Ciontos, patronul Glial Team, firma hunedoreana de constructii si amenajari interioare, spune ca atat el, cat si colegii sai de breasla se confrunta de mai bine de un an cu probleme atunci cand vine vorba sa-si gaseasca meseriasi. „Anul acesta am reusit sa facem angajari, dar am avut probleme in a ne gasi oamenii potriviti”, spune Grigore Ciontos.

El este de parere ca aceasta criza a fortei de munca din domeniul constructiilor este greu de rezolvat prin majorarea salariilor. Daca firmele majoreaza semnificativ salariile, risca sa nu mai poata oferi cel mai mic pret posibil pentru o lucrare comandata de beneficiar. „E un cerc vicios. Beneficiarul vrea ca lucrarea sa-l coste cat mai putin, iar noi, pentru a nu pierde comanda, trebuie sa ne adaptam dorintei sale si sa incercam sa facem un lucru de calitate cu cat mai putini bani, asa ca nu ne permitem sa majoram foarte mult salariile”, explica Ciontos. (Marius Nica, Ciprian Iancu )

Hunedoara: Pregatiti pentru Spania

In Hunedoara, un zidar castiga intre 600 si 900 de lei. Cosmin Popa are 25 de ani. Dupa ce a terminat armata, a muncit la o firma de panificatie, ca brutar, apoi a descarcat vagoane de saci cu faina. Castiga aproape 100 de euro pe luna. De doi ani lucreaza in Spania, la o firma de amenajari interioare din Aldea, un sat din apropiere de Castellon. „Treaba mea este „sa dau la mana”, adica sa le pregatesc membrilor echipei toate materialele necesare. Acum castig  in jur de 1.300 de euro pe luna. In cateva luni o sa-mi fac si eu o calificare clara, de zugrav ori de zidar, si voi castiga poate chiar 1.800 de euro pe luna”, spune el. (Ciprian Iancu)

Iasi: Si detinutii sunt prea scumpi

In Iasi, un constructor calificat poate castiga intre 900 si 1.500 de lei pe luna. Cu toate acestea, patronii firmelor de constructii se plang ca, desi este iarna, reusesc cu greu sa gaseasca muncitori. „Cred ca avem in Iasi un deficit de 2.000 de constructori”, estimeaza Radu Botez, consilier local PNL si proprietar al unei firme de profil. Nici detinutii nu mai sunt o solutie, spune el, pentru ca sunt prea scumpi. Potrivit AJOFM Iasi, din cele peste 400 de posturi disponibile, un sfert sunt in domeniul constructiilor. Cele mai multe sunt pentru zidari (22 de posturi), rigipsar (15), faiantar (15), dulgher (11) si finisor zugrav (10). (Ionela Luchian)

Ploiesti: Se califica direct pe santier

Anul trecut, in Prahova a fost un deficit de 4.000 de constructori. Cei mai multi meseriasi au plecat in strainatate. Din aceasta cauza, „patronii firmelor de constructii au ajuns sa angajeze personal necalificat, pe care sa-i invete meserie direct pe santier”, declara Floarea Preda, directorul AJOFM Prahova. Dumitru Oprea,  45 de ani, este unul dintre zidarii care vor lua drumul Spaniei peste doua saptamani. „Aici castig 800 de lei pe luna, fata de 1.000 de euro pe un santier din Madrid. Daca ar fi si la noi munca platita mai bine n-as pleca de langa familie”, spune barbatul, care se considera un meserias in adevaratul sens al cuvantului. (Marius Nica)