Cristiano Ronaldo ar putea sta DUPĂ GRATII 5 ani pentru fraudă: „Este foarte important să meargă la închisoare”

Cristiano Ronaldo ar putea sta DUPĂ GRATII 5 ani pentru fraudă: „Este foarte important să meargă la închisoare”

Cristiano Ronaldo are probleme cu legea la finalul anului 2017. Portughezul este acuzat că ar fi fraudat statul spaniol cu aproape 15 milioane de euro.

Celebrul fotbalist ar fi făcut fraudă deliberat, iar autoritățile spaniole vor să îl condamne. „Este foarte important să meargă la închisoare. Sincer, avem oameni care ajung acolo pentru că nu au plătit 125.000 de euro”, a declarat procurorul-şef din acest caz, Caridad Gomez Mourelo, în faţa instanţei conform Replicaonline.ro. 

Cristiano Ronaldo e acuzat că s-a folosit de un paradis fiscal pentru a evita să plătească taxele pentru drepturile sale de imagine: “Credea că sumele ascunse în Insulele Virgine nu vor fi descoperite", a declarat un oficial al trezoreriei spaniole.

Procesul are la bază un raport întocmit de Autoritatea fiscală din Spania ce a ajuns pe masa procurorilor. Cazul este similar celui în care au fost implicaţi starul argentinian Lionel Messi şi tatăl său, în urma cărora cei doi au primit condamnări de câte 21 de luni de închisoare, cu suspendare.

Sportivul riscă în acest caz o pedeapsă de 5 ani de închisoare, în condiţiile în care în cazul lui Messi frauda a fost "considerabil mai mică" (n.r. 4,1 milioane de euro faţă de 14,7 milioane în cazul lui Ronaldo).