Cristian Preda, privind declaraţia Angelei Merkel: Mai are cineva din USL urechi să audă?

Cristian Preda, privind declaraţia Angelei Merkel: Mai are cineva din USL urechi să audă?

Într-o postare pe blogul personal, europarlamentarul PDL, Cristian Preda susţine că în cazul în care actuala Putere "nu se trezeşte" atunci România riscă o izolare pe plan extern nemaintâlnită de la mineriada din 1990.

"Dacă liderii de la putere nu se trezesc, e posibil ca surparea regimului din interior să fie însoţită de o izolare internaţională nemaivăzută de la mineriada din iunie 1990 încoace", a scris, pe blog, Cristian Preda.

Prim-vicepreşedintele PDL subliniază că declaraţiile cancelarului german "au pus punctul pe i."

"Angela Merkel a pus punctul pe i: încălcarea statului de drept e inacceptabilă în lupta pentru putere.Mai are cineva din USL urechi să audă?", se întreabă europarlamentarul PDL.

Cancelarul german Angela Merkel a avut luni o convorbire telefonică cu preşedintele român Traian Băsescu în cursul căreia a subliniat că principiile fundamentale ale statului de drept au fost încălcate în mod inacceptabil, potrivit unui comunicat remis de executivul de la Berlin. Citiţi şi:

  • Angela Merkel: Încălcarea statului de drept în România este "inacceptabilă"

Ne puteți urmări și pe Google News