Cristi Puiu, cronică favorabilă în "New York Times"

Cristi Puiu, cronică favorabilă în "New York Times"

Filmul lui Cristi Puiu, "Aurora", a avut premiera ieri în Manhattan. Cu această ocazie, unul dintre cei mai importanţi critici ai publicaţiei "New York Times" a lăudat viziunea inovatoare a regizorului român într-o cronică elaborată a filmului.

Lungmetrajul, prezent până acum în cadrul unor festivaluri importante din întreaga lume şi nominalizat la premiul "Un certain regard" la Cannes, se deosebeşte de producţiile din mainstream spune Manohla Dargis. "Pelicula lui Cristi Puiu dă peste cap aşteptările pe care le au oamenii, inversând sau evitând multe din regulile cinematografice de bază, inclusiv explicaţiile psihologice pentru ceea ce se întâmplă".

Tot criticul american povesteşte despre cum filmul de trei ore reuşeşte să captiveze privitorul prin subiect şi prezentare. "Filmul este un mister despre sufletul uman", adaugă publicaţia. Această descriere ar putea să facă "Aurora" să sune mai degrabă ca un bocet decât ca un cântec, dar în realitate asta nu se întâmplă", conchide autoarea articolului.

"Aurora" a mai fost prezent într-o cronică realizată pentru acelaşi ziar, în luna octombrie a anului trecut. Stephen Holden spunea că producţia este "cu mult mai puţin accesibilă decât ultimul film al lui Cristi Puiu, «Moartea Domnului Lăzărescu »".

Comparaţia dintre cele două este inevitabilă. Manohla Dargis spune că "Moartea Domnului Lăzărescu" seamănă "mai degrabă cu un lung şir de dialoguri, în timp ce «Aurora» se caracterizeză printr-o linişte întreruptă de un episod de violenţă". <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Qo8oXJqH2Yo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News