Cristi Danileț începe o nouă etapă din cariera sa. Tribunalul Cluj îl aşteaptă

Cristi Danileț începe o nouă etapă din cariera sa. Tribunalul Cluj îl aşteaptă

Fostul membru al CSM, Cristi Danileț, se pregătește sufletește să vină la Cluj Napoca, unde va lucra în cadrul Tribunalului Cluj. Danileț a făcut cerere să fie încadrat la noul loc de muncă începând din data de 9 ianuarie 2017.

”Admiterea solicitării formulate de domnul judecător CRISTI VASILICĂ DANILEŢ de continuare a activităţii la Tribunalul Cluj, în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data încetării mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”, arată aprobarea cererii făcute de Cristi Danileț încă din toamna anului trecut.

Potrivit legii, ”la încetarea mandatului funcţiei de conducere judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau la acelaşi parchet ori la altă instanţă sau parchet ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii”.

Cristi Danileț s-a făcut remarcat, printre altele, prin faptul că a fost unul dintre membrii CSM care a fost contestat de sute de judecători, mulți dintre ei fiind cei din cadrul Curții de Apel Cluj, potrivit gazetadecluj.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News