Cristache A DAT DIN CASĂ. Detalii despre atmosfera de la Observator şi UN CONTRACT cât o carieră

Cristache A DAT DIN CASĂ. Detalii despre atmosfera de la Observator şi UN CONTRACT cât o carieră

Jurnalistul Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii România 9, a vorbit și despre decizia sa a de a activa în mass-media.

Întrebat de ce a ales să se dedice acestui domeniu, jurnalistul a spus că a fost o intenție pe care a construit-o în timp, „încă de mic". „Nu mă uitam la desene animate, ci la emisiunile lui Marius Tucă. Mai apoi am crescut cu Nașul", a declarat Ionuț Cristache pentru DC News.

„Am știut dintotdeauna ce vreau să fac și încotro mă îndrept, doar că nu mi-am imaginat niciodată că drumul este atât de complicat. Prima și prima dată, am stat șase luni în practică. Se întâmpla în primul an de facultate. Am avut un domn profesor, Dumnezeu să-l ierte. Eu i-am zis: Haideți să bem o cafea, vă rog frumos. A acceptat și i-am zis: Aș vrea să mă angajez. Mi-a zis: Ești sigur? (...) M-a luat de mână și m-a dus în redacția Observatorului.

(...) Trecuseră vreo șase luni, am plecat de sărbători. Eram destul de mâhnit. Acasă fiind, în a doua, a treia zi de Crăciun, mă sună și-mi zice: Dar tu nu mai vii pe aici? De ce să mai vin? Păi, uite, avem un contract pentru tine", a povestit realizatorul emisiunii „România 9".

„Mi-am făcut un plan de carieră, de care zic eu că m-am ținut", a mai spus jurnalistul în cadrul interviului. De asemenea, în contextul în care ar fi nevoit să o ia de la capăt, a spus că nu crede că ar mai avea „aceeași răbdare, determinare. Aceiași nervi, care se erodează după o zi la alta".

 

Ne puteți urmări și pe Google News