Criminal sadic, în libertate. Pedofilul care a ucis o fetiță de 5 ani la Baia Mare, căutat de peste șapte luni

Criminal sadic, în libertate. Pedofilul care a ucis o fetiță de 5 ani la Baia Mare, căutat de peste șapte luni

De mai bine de șapte luni, o familie săracă din Baia Mare își plânge copila de cinci ani, pângărită și ucisă de un dement. Polițiștii caută în continuare criminalul, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribuinalul Maramureș.

Deși inițial s-a spus că a fost conturat un cerc de suspecți, în ciuda faptului că au avut loc nenumărate audieri, anchetatorii nu au reușit până acum să îl identifice pe asasin. „În dosar se lucrează în continuare, testele ADN însă nu au confirmat vreun posibil autor, nici declarațiile luate în cauză nu confirmă. Se caută în continuare, atât informativ cât și prin alte metode de urmăritre penală”, a declarat, pentru EVZ, procurorul Bogdan Gabor.

Pe de altă parte, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a ajutat familia micuței ucise cu 5.000 de lei, pentru înmormântare, a anunțat că oferă o recompensă celui care dă indicii care vor duce la prinderea criminalului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ruinele Cuprom SA, scena crimei

Oroarea s-a petrecut în ruinele de lângă fostul Cuprom SA, în Baia Mare, în seara zilei de 30 aprilie. Estera a plecat de acasă în jurul orei 15.00, să se joace, iar seara, când au văzut că nu se întoarce, toți membrii familiei au pornit în căutarea ei. Frații mai mari i-au descoperit trupul dezbrăcat, violat, într-o baltă de sânge. Locul unde a avut loc crima este unul mai retras, folosit de romii care locuiesc în zonă, pe post de toaletă. Nu se știe încă dacă fetița a mers spre acel loc însoțită sau a fost surprinsă acolo de criminal.

 Necropsia ce a urmat a demonstrat faptul că fetița a fost ucisă cu bestialitate, criminalul lovind-o în cap cu o cărămidă, după ce a abuzat-o sexual.