Crimă sângeroasă în Voluntari. A fost înjunghiat în parcare. Poliția e în alertă

Crimă sângeroasă în Voluntari. A fost înjunghiat în parcare. Poliția e în alertă

Un cetățean turc este căutat de Poliție după ce a înjunghiat mortal, luni după amiază, un om de afaceri iordanian. Crima a avut loc în parcarea unui depozit de fructe și legume din localitatea ilfoveană Voluntari. 

Principalul suspect a reușit să dispară și este căutat de anchetatori în toată țara.

Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au declanșat o amplă anchetă, după ce, luni, la prânz, în parcarea depozitului de legume al Su Market, din Voluntari, a fost înjunghiat un om de afaceri iordanian.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Khashan Nabel Jumah, un bărbat care se stabilise pe teritoriul României și care importa și vindea, în regim en gros, legume și fructe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta fusese înjunghiat în picior, iar lama îi atinsese artera femurală. Ca urmare, atunci când a fost preluat de medicii de pe ambulanță abia dacă mai avea puls.

Aflat în stare gravă, bărbatul rănit a fost adus la București, iar anchetatorii au întocmit, inițial, un dosar care privea infracțiunea de lovire.

Motivul crimei, o datorie neachitată

Pentru că victima a murit la spital, a fost schimbată încadrarea faptei și a fost deschis un dosar de omor, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Surse apropiate anchetei au declarat, că principalul suspect este un cunoscut afacerist de origine turcă, Murat Efe, care este căsătorit cu o româncă.

Sursele citate susțin că incidentul ar fi avut loc din cauza unor neînțelegeri legate de o datorie pe care iordanianul o avea la cetățenul de origine turcă, în valoare de 20.000 de lei, anunță Gândul.

După comiterea faptei acesta a reușit să dispară fără urmă și este căutat de anchetatori, la nivel național. Pe de altă parte, polițiștii se tem ca nu cumva incidentul să degenereze și să provoace lupte de stradă între apropiații celor doi.

„Polițiștii efectuează activități specifice pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competență exclusivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, a transmis IPJ Ilfov, într-un comunicat de presă.