Nea Petre Gavrilă a antrenat Ghana şi s-a îndrăgostit de africani. Şi-a făcut şcoală de fotbal acum 14 ani şi şcolarizează la Buşteni deopotrivă albi şi negri.

Nea Petrică Gavrilă are 70 de ani şi, din 1997, fabrică fotbalişti sau îi reşapează pe cei ieşiţi din formă. Prin şcoala lui de fotbal de la poalele Caraimanului, de la Buşteni, au trecut sute de jucători. Unii au ajuns în campionate puternice, din vestul Europei, alţii au rămas în Liga lui Mitică sau în diviziile inferioare autohtone. Ce îl deosebeşte pe Petre Gavrilă de alţi promotori e că omul are o dambla: fotbaliştii africani. Îi consideră net superiori fizic românilor noştri. Se mulţumesc cu puţin şi aleargă de rup pământul. În 14 ani au trecut pe la el, pe la echipa Euro-Africa Buşteni, din divizia D, peste 50 de negrişori. Unii au ajuns la echipe mari. Majoritatea prefera ţilor lui sunt ghanezi. E şi normal. Nea Petrică a fost selecţionerul Ghanei între 1992 şi 1995.

Ghanezii l-au “arestat" în 1990

A ajuns în Ghana printr-un noroc chior. Hari Haralambie, ambasadorul nostru la Accra, de pe atunci, îl ştia de când era fundaş central la Ştiinţa Craiova. Îi urmărise cariera, mai întâi aceea de jucător, apoi de antrenor. Punctul culminant al evoluţiei lui Petre Gavrilă ca antrenor a fost de secund al lui Mircea Lucescu la Dinamo, unde a stat pe bancă şi la celebra semifinală cu Liverpool din Cupa Campionilor.

"Tot veneau invitaţii la club, în ’89, în care eram invitat la Accra de Federaţia de Fotbal din Ghana. Să merg, să preiau naţionala ghaneză. Mă chema CI-stul de la Dinamo să dau explicaţii că, de unde până unde mă solicită pe mine şi io dădeam din umeri... După CM din Italia ’90, au început să vină invitaţiile la FRF, că eram deja antrenorul reprezentativelor de tineret. Până la urmă m-am dus de curiozitate. Mi-au trimis biletele de avion. Trebuia să stau o lună, da’ pe aeroport mi-au luat paşaportul. Practic, m-au sechestrat. Îmi făceau toate poftele, da’ nu m-au lăsat să plec decât după trei luni!".

Ghanezii vroiau să scape de un neamţ care era antrenor la naţionala lor. Erau nemulţumiţi de el. L-au momit pe nea Petrică cu un salariu uriaş pentru acea vreme: 5.000 de dolari pe lună. "Mai întâi am luat echipa Hearts of OAK, cu care într-un an am luat şi campionatul şi cupa. Apoi, când a plecat neamţul, am antrenat un an şi la club, şi la naţională. În ’94, am jucat finala Cupei Africii, unde «Black Stars» a pierdut la penalty-uri cu Coasta de Fildeş", explică nea Petrică de unde slăbiciunea sa pentru negri.

Când a plecat de acolo a lăsat în urmă o şcoală de fotbal ca cea pe care o are acum la Buşteni. O pepinieră personală de jucători. "Africanii sunt mult mai ieftini şi au calităţi fizice excepţionale. Au viteză şi o tehnică imprevizibilă, nativă. Da, am şi basarabeni şi un israelian", îşi laudă favoriţii dom’ profesor.

Fenni şi Yartey, ultimii mohicani

Anul ăsta a avut opt bucăţi. Patru şi-au găsit echipe şi doi puşti de 19 ani, Appening şi Yeboah, pleacă în Suedia la teste. Ultimii doi sunt Raymond Fenni, de 30 de ani, fostul portar de la Gaz Metan Mediaş, şi Yartey, fost atacant la Dacia Mioveni. Fenni a avut ghinion. Şi-a fracturat un deget şi, până să se vindece, ardelenii aduseseră deja un portar care i-a luat faţa. "La fel de bun ca mine, da’ sănătos!", oftează Fenni.

Remember Dossey

Joia trecută, Euro-Africa a pierdut un amical cu Victoria Chirnogi, antrenată de fosta glorie dinamovistă Ionel Augustin, poreclit Oneaţă. Fenni a luat trei "boabe": "Un fundaş a obosit dupa cincizeci de minute... A dat pasa la atacant, la mine în faţa!", se supără ghanezul cu şase fraţi şi o nevastă acasă, la Accra. După trei ani în România se descurcă binişor cu româna: "Pare rău că a plecat. Nu mai aveam şansa la joc!".

Un alt portar celebru dat de şcoala lui nea Gavrilă a fost răposatul Dossey, mort într-un accident de maşină. Yartey e supărat că nu-şi găseşte echipă "afară", deşi e curtat de cei de la Brăila: "Nu ştiu ce să zic... Nu prea vrea...".

Fasolea şi vrăjile

Petre Gavrilă îşi laudă marfa. "Ei se păstrează supli. Nu se îngraşă. Ca o constatare a mea, fibra lor musculară, specifică rasei, e datorată alimentaţiei bogate în fructe şi peşte. Dar se acomodează uşor cu mâncarea europeană", explică dom’profesor secretul formei fizice a africanilor. La prânz au mâncat supă de pui cu tăieţei şi fasole cu cabanos. Seara crenvurşti cu muştar şi pulpe de pui cu piure.

Spune că africanii nu-şi fac probleme pentru ziua de mâine, că trăiesc prezentul. "La echipa naţională a Ghanei am avut super-jucători. Toni Yebuah era de trei ori la rând golgheter în Germania. Mai erau: Abedy Pele, Tony Bafoo, Aly Ibrahim, Koffour, Preko şi Jonson... Erau disciplinaţi dar foarte superstiţioşi. Dacă le spunea un vraci să nu joace, că li se întâmplă ceva, nu veneau la meci!". Mai mult, uneori refuzau să se schimbe la vestiarul echipei adverse: "Le e frică de vrăji!". 50.000 de lei costă, anual, cheltuielile pentru echipele de juniori şi seniori ale şcolii Euro-Africa din Buşteni. Suportul financiar e asigurat în totalitate de Petre Gavrilă. În cadrul şcolii funcţionează şi două grupe de copii

REUŞITE

Albi şi negri de succes

Africanii trecuţi pe la “fabrica de fotbalişti" a lui Petre Gavrilă au ajuns, cu rare excepţii, profesionişti 100%: Gideon (Oţelul Galaţi, Unirea Alba Iulia şi FC Vaslui), Benson, White şi Armath (Sportul Studenţesc), Nelson (Dinamo), Niarko (Basel), Dugbatey (Sportul şi apoi, Lille), Moderku (Dinamo, ulterior plecat în Elveţia) şi Abayete, deasemenea plecat în Elveţia.

Mulţi jucători români produşi de şcoala de fotbal Euro-Africa Buşteni joacă în prezent în Liga I. Cei mai exponenţiali ar fi: Alex Curtean (Gaz Metan Mediaş, Poli Timişoara), Alexandru Vagner (Gloria Bistriţa), Ionuţ Voicu (FC Braşov) şi Sorin Strătilă (Astra Ploieşti).

În Europa au căpătat contracte: Parva, Constantin şi Ciurea în Italia şi Topală, Simion şi Gurban în Spania.