Credite. Sursa foto: PixabayRomânii cu credite în lei vor resimți o scumpire semnificativă a ratelor de la 1 octombrie, odată cu majorarea indicelui IRCC, care a atins nivelul de 6,07%. Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC ) este unul dintre indicatorii după care băncile calculează dobânzile variabile pentru creditele ipotecare și de consum.
Conform datelor oficiale, indicele IRCC a crescut de la 5,55%, cât era în urmă cu trei luni, la 6,07%, cel mai ridicat nivel înregistrat de când acest indice a fost introdus, în mai 2019. Această majorare va determina creșterea ratelor lunare cu până la 100 de lei, în funcție de suma și durata creditului, spun analiștii financiari.
Cu cât vor crește ratele bancare. Exemple concrete
De la începutul acestui an, românii cu credite în lei au trecut prin creșteri succesive ale costurilor lunare, pe fondul majorării dobânzilor de referință și a inflației ridicate. În plus față de IRCC, spun analiștii financiari, un alt indice important este ROBOR, utilizat în special pentru creditele mai vechi.
Pentru un credit ipotecar de 210.000 de lei, pe o durată de 25 de ani, cu o marjă de 2,5% la IRCC, rata lunară va crește de la 1.628 de lei la 1.701 de lei începând cu 1 octombrie. Pentru creditele legate de ROBOR, creșterea a fost deja resimțită de la 1 iulie, când rata a urcat de la 1.615 lei la 1.721 lei.
Un credit ipotecar de 250.000 de lei, contractat pe 30 de ani, cu o dobândă formată din IRCC plus o marjă de 3,5%, va genera o rată lunară de aproximativ 2.113 lei începând cu 1 octombrie. Aceasta este cu 92 de lei mai mare decât plata curentă. Comparativ cu aprilie 2024, când IRCC era 5,9% și marja era 2%, creșterea totală a ratei ajunge la 265 de lei pe lună.
Care ar fi soluțiile. Recomandările specialiștilor
Irina Chițu, comparator bancar, a recomandat debitorilor să analizeze ofertele cu dobândă fixă. „Ca să îți mai scazi din povara ratelor, dar şi pentru a-ți îngheţa cumva rata la o valoarea sustenabilă, sunt foarte multe oferte cu dobândă fixă mai mică chiar decât indicii aceştia IRCC şi Robor. Dobânda este preţul banilor şi banii devin mai scumpi”, a declarat irina Chițu pentru TVR Info.
Mugur Isărescu: Dobânzile nu au cum să scadă pe termen scurt

Sursa foto: Arhiva EVZ
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) Mugur Isărescu a declarat recent că dobânzile nu au cum să scadă pe termen scurt: „Este important să nu crească în continuare”. El a recomandat refinanțarea cu dobândă fixă ca soluție pentru cei afectați de creșterea ratelor variabile.