BNR, colecție rară de monede dedicate Zeiței de la Montreal. Prețul celei mai scumpe monede cu chipul Nadiei Comăneci

BNR, colecție rară de monede dedicate Zeiței de la Montreal. Prețul celei mai scumpe monede cu chipul Nadiei ComăneciNadia Comaneci / sursa foto: Facebook

Banca Națională a României (RBNR) pregătește o emisiune numismatică specială dedicată împlinirii a 50 de ani de la primul „10 perfect” obținut în istoria gimnasticii feminine olimpice de Nadia Comăneci. Noile monede vor fi introduse în circuitul numismatic începând de joi, 28 mai 2026.

BNR pune în vânzare monede dedicate Zeiței de la Montreal. Cât trebuie să plătească colecționarii

Colecția aniversară include trei monede realizate din aur, argint și tombac cuprat. Designul acestora este inspirat din performanța istorică reușită de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la lMontreal din anul 1976. Pe aversul fiecărei monede este ilustrată Nadia Comăneci la finalul exercițiului, alături de inscripția „ROMANIA”, anul emisiunii „2026”, stema României și valoarea nominală.

Reversul comun surprinde momentul exercițiului la paralele inegale și celebra notă de 10 afișată pe tabela oficială. Totodată, sunt inscripționate mesajele „PRIMA NOTA DE 10”, „MONTREAL 1976” și „NADIA COMANECI”.

monede nadia comaneci

monede nadia comaneci. Sursa foto: bnr.ro

Valorile nominale diferă în funcție de materialul folosit

Moneda din aur are valoarea nominală de 100 de lei, cea din argint are valoarea nominală de 10 lei, iar moneda din tombac cuprat are valoarea nominală de 1 leu.

Toate exemplarele sunt livrate în capsule transparente din metacrilat și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză. Certificatele poartă semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central.

Cât costă monedele aniversare dedicate Zeiței de la Montreal. Tirajele aprobate de BNR sunt limitate

Pentru această emisiune aniversară, BNR a aprobat un tiraj de 200 de exemplare pentru moneda din aur, 1.000 de exemplare pentru moneda din argint și 2.000 de exemplare pentru moneda din tombac cuprat. Prețurile de vânzare stabilite de instituție sunt de 7.800 de lei pentru moneda din aur, 1.000 de lei pentru moneda din argint și 280 de lei pentru moneda din tombac cuprat.

În aceste sume sunt incluse TVA-ul, broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Potrivit reprezentanților BNR, monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Acestea vor putea fi achiziționate prin sucursalele regionale ale instituției din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.