"Începând de mâine (miercuri – n.r.) preţurile pentru all inclusive în Mamaia vor fi de 260 de lei de persoană pe zi, iar în Eforie şi sudul litoralului – 200 de lei. La un hotel de patru stele, în Mamaia preţul va fi de 170 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, la trei stele – 140 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun, la două stele – 100 de lei”, a spus Matcheiscu, citată de Mediafax. 

„Pentru sudul litoralului avem 135 de lei pe zi de persoană la patru stele, 110 lei pe zi de persoană la trei stele, în ambele cazuri cu micul dejun inclus, şi 60 de lei pe zi de persoană la două stele, fără mic dejun. Preţurile sunt luate de la agenţiile de turism", a completat aceasta.

"Faţă de perioada care a trecut, preţurile în full sezon cresc în Mamaia undeva până în 25 la sută, iar în sudul litoralului până în 20 la sută", a explicat preşedintele ANT.