Prejudiciul de la Credit Europe Bank: 1,5 milioane de euro

Prejudiciul de la Credit Europe Bank: 1,5 milioane de euro

Plângerile clienţilor Credit Europe Bank care semnalează dispariţia banilor din conturi se înmulţesc cu fiecare oră care trece. Până în acest moment, prejudiciul reclamat de cei 19 petenţi a ajuns la 1,5 milioane de euro, dar oficialii Credit Europe Bank susţin că o parte din documentele prezentate de clienţi sunt false.

"Oamenii ne-au prezentat documente în original, cu ştampila băncii şi semnătura unuia dintre angajaţii Credit Europe, despre care oficialii băncii susţin că sunt false. Pe noi nu ne interesează acest aspect, nefiind de competenţa noastră, ci faptul că oamenii au venit în bancă să depună banii, nu s-au întâlnit cu angajatul băncii pe o bancă în parc. Credit Europe trebuie să restituie banii", a declarat pentru evz.ro şeful OPC Braşov, Ionuţ Spătaru.

Ieri, se înregistraseră 13 reclamaţii. Astăzi, numărul petenţilor care s-au prezentat cu documente justificative la OPC a ajuns la 19, iar valoarea prejudiciului a urcat la echivalentul a 1,5 milioane de euro. Cele mai mari pagube se cifrează la 296.000 de euro şi, respectiv, 220.000 de euro.

Şeful OPC spune că banca a primit termen până luni pentru a pune la dispoziţia instituţiei o serie întreagă de documente legate de conturile păbuţilor. Cei mai mulţi dintre ei sunt bătrâni, care şi-au depus economiile în bancă în anii 2007-2008. Cu jalba-n mână la uşa băncii

Păgubiţii care s-au trezit fără bani în conturi au protestat în faţa sucursalei din Braşov, deoarece nu au încrede că banca îşi va respecta promisiunea de a  restitui banii, chiar dacă au documente justificative. Oamenii spun că se simt înşelaţi de angajaţii băncii, care nu le-au ascuns adevărul atunci când au vrut să îşi retragă banii, motivând că nu funcţionează sistemul electronic. În plus, spun ei, cum să ai încredere în oameni care au cerut OPC "să muşamalizeze afacerea"? Credit Europe a anunţat în această dimineaţă că toţi clienţii sucursalei din Bd. M. Kogălniceanu Nr. 19, din Braşov, care au constatat că li s-au furat banii din conturi, trebuie să se prezinte la bancă cu actele care dovedesc valoarea economiilor depuse.

"Deoarece tipologia operaţiunilor este diferită, banca a demarat o cercetare internă şi, pe măsură ce tranzacţiile efectuate fără acordul clienţilor sunt confirmate cu documente, se vor restitui fără întârziere sumele de bani datorate. În acest sens, precizăm ca au fost făcute primele restituiri de bani şi în cursul zilei de astăzi (joi, 12 august, n.r.) vom continua plăţile către clienţii ale căror sesizări au fost verificate", se arată într-un comunicat remis de conducerea Credit Europe Bank.

Reprezentanţii băncii îşi asumă responsabilitatea restituirii sumelor revendicate şi că instituţia de credit dispune de lichidităţile necesare onorării acestor plăţi. Potrivit acestora, numărul păgubiţilor a ajuns la 20.

OPC Braşov a somat, conform legii, Credit Europe Bank să restituie sumele furate din conturile clienţilor de către angajaţii băncii în termen de 15 zile, respective până pe 27 august 2010. Furt din conturi Mai mulţi clienţi ai unei sucursale Credit Europe Bank din Braşov au descoperit că au conturile goale în momentul în care au încercat să scoată bani de la bancă. Prejudiciul ar fi de peste un milion de lei. Poliţiştii spun că au cinci suspecţi:o persoană din conducerea sucursalei, trei operatori ghişeu şi un casier. Aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru fals informatic şi fraudă informatică.

Cea mai mare sumă sustrasă dintr-un cont este de 70.000 de euro.

  • Citiţi AICI mai multe detalii despre anchetă.
  • Citiţi AICI ce spun victimele furtului din conturi.

Ne puteți urmări și pe Google News