Crăciunul „internațional”, o tradiție de cel puțin opt decenii. Cine a fost și ce element de spectacol au făcut din Crăciun o sărbătoare internațională?

Crăciunul „internațional”, o tradiție de cel puțin opt decenii. Cine a fost și ce element de spectacol au făcut din Crăciun o sărbătoare internațională?

Crăciunul este azi o sărbătoare internațională care tinde să depășească acel caracter pur creștin al sărbătorii adică Nașterea lui Hristos. Cum este o sărbătoare deja tradițională, desigur, își are istoria sa și oamenii care încearcă mereu să aducă în atenție detalii necunoscute despre Crăciunul internațional, mondial.

Crăciunul și Războiul de Secesiune

Suntem în a doua zi de Crăciun, sărbătoare, care conform tradiției, are trei zile. Chiar și autoritățile statului declară a doua zi de Crpciun, liberă prin lege. Crăciunul are o semnificație militară a modului prin care simboluri ca Moș Crăciun și bradul au devenit branduri. Și nu a fost doar marketingul original și îndrăzneț al Companei americane Coca-Cola.  Războiul a fost cel care a individualizat Crăciunul și apoi i-a dat caracterul de punte peste lume.

Înainte de Războiul Civil American sau de Războiul de Secesiune, americanii începuseră să împodobească brazi, să folosească acele crenguțe de brad pe filieră germană și olandeză, Moș Crăciun nu era complet diferențiat deSfântul Nicolae. În ianuarie 1863, deci acum 160 de ani, în SUA, se derula un război de secesiune impus de CSA, Sudul secesionist, contra SUA, Nordul Unionist. Un desenator talentat, Thomas Nast a decis să facă o surpriză soldaților unioniști. La publicația sa, Harpers Weekly, el a imaginat, în mijlocul soldaților, un bătrân cu barbă albă, vesel, îmbrăcat în roșu care aducea cadouri soldaților. Așa, Santa Claus, Moș Crăciun de azi, din America a devenit un simbol, treptat. În SUA; Bisericile Protestante și Neo-Protestante au un ascendent asupra Romano-Catolicilor, deci, au fost mai receptive în laicizarea sărbătorii.

Theodore Roosevelt și desenele lui Nast

Atât de fascinante au fost desenele lui Nast, încât, un copil, Theodore Roosevelt le savura cu ocazia fiecărui Crăciun. Când a ajuns să fie Președinte al SUA, pasionatul vânător de elani și urși (de la el a rămas tradiția ca acei ursuleți cadou pentru copii să se numească Teddy Bear) l-a făcut pe Thomas Nast care lucra la American Illustrated dar era considerat deja depășit, consul în Ecuador. Acolo, Thomas Nast a murit din cauza frigurilor galbene, însă opera sa ilustrată i-a supraviețuit.

Dar oare numai asta să fi fost? Crăciunul tradițional american însemna ca în cămin să ardă un foc, după Ziua Recoltei și Ziua Recunoștinței, trebuia să fie o sărbătoare a familiei reunite în jurul focului, a unor ciorapi prinși de șemineu, obicei britanic, în care să fie cadouri. Se mânca, evident, curcan, plăcintă cu dovleac, tot felul de fripturi, ciulama de porumb sau supă de porumb. Militarii care au trăit apoi Epoca Reconstrucției nu au uitat de Crăciunul militar. Și totuși, a mai fost ceva.

Crăciunul a devenit comercial grație unui geniu muzical

Primul Război Mondial marcase un fel de Armistițiu de Crăciun în 1914, în tranșeele frontului belgo-francez, cu soldați britanici și germani alegând ca în acea noapte să cânte împreună, să facă schimb de cadouri, în loc să se împuște reciproc. Primul Război Mondial i-a prins pe americani din aprilie 1917 până în noiembrie 1918. Doctrina Monroe din 1823 fusese aproape un secol unica lor opțiune în materie de relații militare cu Europa.

În decembrie 1941, japonezii au atacat Pearl Harbour și, implicit, americanii au intrat în război. Era prea devreme ca anul 1941 să facă din Crăciun o celebrare militară. În timp, la Hollywood, ori pe Broadway, cele două lumi ale show-biz-ului american, compozitorii își fierbeau mintea să iasă cu ceva nou. Tema Crăciunului nu era deloc atractivă în acei ani pentru ei. Asta pentru că ei considerau că nu merită să te apuci ce lucruri sezoniere. Irving Berlin, însă, în 1942, acum 81 de ani, a fost de altă părere. El va internaționaliza Crăciunul.

Crăciunul Alb al lui Irving Berlin lansează „Mega-Crăciunul” de proporții mondiale

Israel Isidore Beilin se născuse în Imperiul Rus, la Moghilev, la 11 mai 1888. Provenea din zona de unde plecaseră și înaintașii lui Kirk Douglas. Azi, Moghilev/Moghilău se află în Belarus. Ajuns în SUA, Israel Beilin are un singur vis, acela de a face muzică și de a intra în ceea ce se numea American Middle Class. Avea 54 de ani deja în 1942, când a scris My White Christmas, inițial drept coloană sonoră pentu un film cu același nume „White Christmas”. Dornic să devină american, își schimbase numele în Irving Berlin.

Crăciunul 1942 venea pentru prima oară, pentru cea mai mare aglomerare de soldați americani din afara Americii. Aceștia luptau în Pacific, avusese loc succesul din iunie de la Midway, americanii preluaseră inițiativa deja după Guadalcanal și Midway pe frontul din Pacific. Ori, aflați în zonă climatică foarte caldă, un Crăciun cu zăpadă, ca în fermele și orașele industriale de unde veneau ei, ca soldați, le oferea cea mai plăcută amintire de acasă.

Ori, se știe că așa cum la germani, Lili Marlen era melodia etalon, White Christmas a evreului american, originar din Belarus Irving Berlin era ceva ce  nu putea fi ratat, În 1941-1942, Belarusul ca și mari părți din Europa ori din Pacific erau controlate de forțele militare ale Axei.

Irving Berlin a întors definitiv o pagină în istoria sărbătorii Crăciunului. El a murit la 22 septembrie 1989, în SUA.