COZILE INTERMINABILE de la bancomatele din Grecia | GALERIE FOTO

COZILE INTERMINABILE de la bancomatele din Grecia | GALERIE FOTO

Criza lichidităților din Grecia a închis băncile. De azi și până pe 6 iulie, au fost trase obloanele peste instituțiile bancare. În plus, retragerea de la bancomate a fost restricționată.

Parlamentul grec a aprobat, duminică dimineaţă, organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internaţionali ai Greciei. Acesta va avea loc pe 5 iulie. Populaţia a intrat în panică, iar în numai câteva ore s-au golit 500 de bancomate în toată ţara. 

În retragerile de numerar vor fi restricţionate, la 60 de euro pe zi, la recomandarea Băncii Greciei, a anunţat duminică seară premierul Alexis Tsipras, citat de Associated Press.

Măsura intervine după ce cozi lungi s-au format în ultimele două zile la bancomate din toată ţara, în urma deciziei bruşte a premierului Tsipras de a convoca un referendum pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii internaţionali pentru a continua finanţarea Greciei.

Ne puteți urmări și pe Google News