Covid-19: Regina Elisabeta a II-a, gest extrem de rar! Al patrulea mesaj regal, în 68 de ani de domnie
- Dan Coravu
- 5 aprilie 2020, 15:46
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va saluta, printr-un mesaj special, răspunsul britanicilor în fața pandemiei de coronavirus.
Acest mesaj televizat, difuzat duminică la ora 19:00 în atenţia britanicilor şi naţiunilor Commonwealthului, este al patrulea de la începutul domniei de 68 de ani a reginei Elisabeta a II-a.
"Sper că, în anii care vor veni, toată lumea va fi mândră de modul în care am rezolvat această provocare", va spune Regina Elisabeta a II-a, potrivit fragmentelor difuzate sâmbătă de serviciile sale.
"Iar cei care ne vor urma vor spune că britanicii din această generaţie au fost la fel de puternici ca ceilalţi", iar "calităţile autodisciplinei, determinării binevoitoare şi camaraderiei caracterizează în continuare această ţară", va adăuga şefa statului într-un discurs "profund personal", potrivit serviciilor sale.
Discursul a fost înregistrat la Castelul Windsor, la vest de Londra, unde regina şi soţul său, prinţul Philip, locuiesc de la 19 martie.
În vârstă de 93 şi, respectiv, 98 de ani, ei fac parte din grupul de risc. Anturajul lor a dat asigurări că ei sunt sănătoşi şi urmează directivele guvernului. Prinţul moştenitor Charles (71 de ani) a contactat boala, dar a ieşit recent din carantină şi, de asemenea, se simte bine.
Celelalte trei mesaje ale Reginei Elisabeta a II-a în timp de criză sau de doliu au avut loc în 1991 cu ocazia primului Război din Golf, în 1997 în ajunul funeraliilor prinţesei Diana şi în 2002 după decesul mamei sale.
Sursa: Agerpres