Corupţia le ia bulgarilor 220 de milioane de euro
- Adam Popescu
- 25 noiembrie 2008, 20:10
Nemulţumită de eşecul Bulgariei de a de a rezolva problema corupţiei, Comisia Europeană a decis, astăzi, să retragă definitiv Bulgariei fonduri europene în valoare de 220 de milioane de euro, anunţă AFP.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei a apreciat că au fost luate câteva iniţiative de către vecinii bulgari pentru o mai bună gestionare a fondurilor europene, insuficiente însă.
"O mare parte din măsuri reprezintă numai o promisiune pentru acţiuni viitoare şi nu au produs rezultate concrete", a subliniat purtătorul de cuvânt. Comisia a "menţinut" decizia pe care o anunţase în iulie, de blocare a fondurilor europene pentru Sofia în valoare de 800 de milioane de euro.
În această sumă globală figurează 560 de milioane de euro fonduri europene PHARE de preaderare, sumă destinată Bulgariei pentru a-şi pregăti aderarea la UE (infrastructură, implementarea unui stat de drept etc.).
Din această sumă, 220 de milioane de euro sunt suprimate definitiv, deoarece acestea trebuiau folosite până la 30 noiembrie.
Bulgaria a rămas sub supravegherea strictă a Comisiei, de la intrarea sa în UE, ca urmare a deficienţelor din mai multe domenii: administrarea subvenţiilor europene, dar şi sistemul judiciar şi siguranţa alimentară.